Magistrala de gaz Harlau-Botosani este urmarita de ghinion. Dupa ce finalizarea lucrarilor a intarziat doi ani, acum s-a amanat inaugurarea programata pentru azi. Cel mai probabil evenimentul va avea loc pe 28 octombrie. Asta desi conducta a fost umpluta cu gaze de pe 4 octombrie. "Asteptam ca ministrul Economiei, Ion Ariton, sa ne confirme prezenta la inaugurarea investitiei. Ministrul nu a putut participa la evenimentul initial programat din cauza unor probleme pe care trebuia sa le rezolve in parlament", a sustinut Radu Dorulet, consilier in cadrul Cancelariei Prefectului, adaugand ca ministrului i se vor aduce la cunostinta si alte probleme de natura economica cu care se confrunta judetul. La inaugurare este asteptat si directorul Transgaz, beneficiarul investitiei de 45 milioane de lei.

Odata cu inaugurarea noii conducte, se estimeaza ca botosanenii nu vor mai avea probleme in sezonul rece din cauza presiunii scazute a gazelor naturale.

Cei aproape 65 de kilometri ai conductei Harlau-Botosani au fost finalizati in aprilie, desi ar fi trebuit dati in folosinta in 2008. Principalele probleme cu care s-au confruntat lucratorii au fost obtinerea avizelor necesare de la SNCFR, Directia Silvica sau Autoritatea Rutiera, dar si de la proprietarii terenurilor pe sub care trece magistrala. Acestia au cerut sume impresionante pentru a-si da avizul pentru constructie.

Lucrarile au fost blocate in noiembrie 2009, la Draxini, unde constructorii au schimbat proiectul tehnic pentru ingroparea conductei la 13 metri sub pamant, din cauza alunecarilor de teren. Dupa ce a fost gasita solutia, lucrarile au fost din nou amanate din cauza frigului.

Au inceput lucrarile si la conducta de gaz Botosani-Bucecea, acestea derulandu-se pe vechiul traseu.