Amatorii de tigari de contrabanda au intrat probabil in panica sambata, in jurul amiezii, atunci cand nu i-au mai gasit la locul lor pe traficantii de tigari din Piata Abator. Samsarii tutunului fara timbru erau ocupati atunci cu o vizita la sediul redactiei "Replica", acolo unde au descins in jurul orei 11, hotarati sa-si faca dreptate, pentru ca isi recunoscusera "indeletnicirile" in numarul de sambata - duminica al ziarului nostru. Spre ghinionul lor si norocul reporterului care a realizat reportajul publicat sub titlul "In Constanta, mafia tutunului are 12 capete", sambata este singura zi libera a saptamanii, astfel incat traficantii nu au gasit aici decat pe redactorul de serviciu si un alt coleg de-al nostru. Dupa ce au incercat fara succes sa afle toate datele disponibile despre identitatea ziaristului care le-a stricat afacerea, contrabandistii au plecat, nu inainte de a ne ameninta ca vor reveni. Trei indivizi cu varste cuprinse intre 30 si 50 de ani au navalit sambata in redactia ziarului nostru, nu pentru a ne ura "La multi ani!", ci pentru a-i da o lectie redactorului care a dezvaluit preocuparile infractionale ale lui Cristian Liciu si Gabriel Dorin Iosif, doi dintre cei 12 mari traficanti de tutun netimbrat ai Constantei. Cei trei insi, care prin atitudine si infatisare aproape ca purtau eticheta de "interlopi", erau foarte nervosi si tineau neaparat sa-i dea un "drept la replica" repoterului nostru. Indivizii sustineau sus si tare ca toate cele prezentate in materialul "In Constanta, mafia tutunului are 12 capete" sunt minciuni si tineau sa transmita acest lucru in "particular" colegului nostru. Nu stim daca intre ei se afla si Liciu sau Iosiv, cert este ca au incercat sa-i convinga pe reporterii aflati atunci in redactie sa le dea numarul de telefon al autorului materialului si alte date despre cum si unde ar putea fi gasit acesta. Este lesne de inteles ca cei trei nu aveau de gand sa ofere ziarului nostru vreun drept la replica, prin care sa dezminta sau sa lamureasca o eventuala neintelegere, acest lucru putand fi facut in fata oricarui redactor "Replica". Indivizii nu au facut acest lucru, ceea ce ne duce cu gandul la adevarata lor intentie, aceea de a ne intimida sau, mai grav, de a atenta la integritatea fizica a colegului nostru. De altfel, dupa ce s-au convins ca nu e nimeni altcineva in redactie si nu aveau pe cine sa ia "la omor", cei trei indivizi au plecat, promitand ca vor reveni a doua zi (adica ieri- n.red.).

Amenintare sau "invitatie la dialog"?: "Lasa, ba, ca il gasim si vorbim noi cu el!"

Acest lucru nu s-a intamplat, dar, in timp ce plecau, unul dintre ei se adresa celorlati: "Lasa, ba, ca il gasim si vorbim noi cu el!". Nu putem sti care sunt intentiile acestor indivizi cu privire la colegul nostru, astfel incat, pentru orice eventualitate, ziarul nostru a depus in cursul zilei de azi o plangere impotriva acestora, urmand ca Politia sa descopere despre cine a fost vorba si daca intentiile acestora erau, intr-adevar pasnice. Pe de alta parte, nemultumirile celor trei indivizi sunt cat se poate de neintemeiate. Reportajul referitor la mafia tutunului din Constanta a fost atat de bine documentat si din surse atat de bine informate, incat cele trei personaje ar trebui sa se gandeasca mai degraba la numarul de zile pe care le mai pot petrece in libertate decat la soarta unui ziarist care nu si-a facut altceva decat meseria. Pana si numerele de inmatriculare ale masinilor lui Liciu si Iosif pot fi un motiv de neliniste pentru cei doi, in conditiile in care imita ilegal datele de identificare ale masinilor serviciilor speciale, precum Serviciul de Paza si Protectie: CT.... WST. Nelinistea baietilor care vand tigari de contrabanda poate avea si o alta explicatie. Potrivit declaratiilor lui Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor, in cursul acestei saptamani, Guvernul va emite o hotarare prin care va desfiinta controversatele magazine duty- free. Acest lucru ar duce practic la falimentarea afaceristilor de genul lui Liciu sau Iosif, care ar ramane peste noapte fara materia prima. In plus, susrse din Politie au confirmat faptul ca "baietasii" in cauza sunt in atentia organelor de cercetare. Tigarile de contrabanda aduc venituri de milioane de euro mafiotilor tutunului din Constanta, bani care inseamna tot atata prejudiciu produs bugetului de stat. Vom reveni.