Uzina de Autoturisme Dacia Renault din Pitesti a reusit sa comercializeze de la inceputul anului in curs pana in luna septembrie a.c. nu mai putin de 27.102 exemplare din modelul Dacia Logan in state membre ale Uniunii Europene, se arata intr-o statistica elaborata de Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile. Aceasta cifra reprezinta o crestere spectaculoasa a vanzarilor de Dacia Logan in spatiul comunitar dupa ce, in perioada similara a anului trecut, uzina pitesteana nu inregistrase decat 5.784 de unitati din acelasi model vandute pe aceeasi piata. De asemenea, aceeasi statistica mai arata si faptul ca din cele 26 de state europene, autoturismele marca Dacia Logan au ajuns sa fie inmatriculate in 23. In plus, cresterile de vanzari ale celei mai noi marci apartinand Grupului Renault pe piata Uniunii Europene constituie o compensatie pentru cunoscutul producator francez de automobile, in conditiile in care vanzarile la marca proprie -Renault- au scazut cu 12%. Totusi, aceeasi statistica mai mentioneaza faptul ca per total vanzarile Grupului Renault au scazut cu 10,2%.