Persoanele care au fost evacuate din casele retrocedate ar putea beneficia de un program separat de locuinte sociale, potrivit ministrului delegat pentru lucrari publice, László Borbely. Proiectul va intra in atributiile Agentiei Nationale pentru Locuinte (ANL).
Borbely a spus ca finantarea va fi asigurata de la centru, iar sarcina autoritatilor locale va fi de a oferi utilitatile si amplasamentele.
Totodata, primaria se va ocupa de repartizarea locuintelor, iar repartizarea nu se va mai face in functie de rangul social.
Ministrul a explicat ca toate problemele referitoare la favorizarea anumitor dosare vor fi discutate cu primarii.
De asemenea, mai trebuie spus ca Guvernul va analiza o noua lege a achizitiilor publice ce urmeaza sa fie adoptata prin ordonanta de urgenta.
Acest lucru va permite o mai buna absorbtie a fondurilor europene destinate infrastructurii si dezvoltarii regionale. Legea ar putea fi discutata in sedinta de Guvern de joia viitoare, a mai spus Borbely.
Ministrul a adaugat ca este foarte important ca Romania sa aiba pana in 2008 o strategie clara in privinta programelor de investitii. (D.E.)