Luna iunie a adus un record de trafic pentru site-ul stirileprotv.ro, potrivit datelor oferite de SATI. Cei 1.375.749 de vizitatori unici din luna iunie fac din site-ul www.stirileprotv.ro liderul site-urilor generaliste de stiri din Romania si locul 4 in clasamentul general, cea mai buna pozitie din istoria site-ului.
Intr-un top 10 al acestor site-uri, stirileprotv.ro este urmat de realitatea.net, ziare.com, 9am.ro, hotnews.ro, evz.ro, gandul.info, cotidianul.ro, antena3.ro si adevarul.ro.
Stirile care au adus cel mai mult trafic in luna iunie pe site-ul stirileprotv.ro au fost, in ordine crescatoare: Vanghelie cu al sau "goagle", aparitia mumiei din Vacaresti, prabusirea avionului Air France in Atlantic si moartea lui Michael Jackson care a strans aproape 1.000.000 de vizualizari. De altfel, stirileprotv.ro a fost primul site din online-ul romanesc care a anuntat moartea Regelui Pop, la numai cateva minute dupa Sky News.
Cele mai vizitate sectiuni ale site-ului Pro tv sunt categoriile care contin stiri de interes general: sectiunea eveniment, international, muzica si videoteca .
ProTV este o televiziune privata (comerciala) din Romania, infiintata (relansata) in 1995 si care face parte din compania Media PRO.
Incepand cu 3 septembrie 1999, compania emite de asemenea un semnal propriu pentru Republica Moldova, sub marca ProTV Chisinau, care difuzeaza pe langa programele ProTV Bucuresti (dupa o grila proprie, diferita de cea romaneasca) o serie de jurnale si emisiuni locale si propriile calupuri publicitare pe toata durata zilei.
Incepand cu anul 1996 ProTV este una dintre principalele televiziuni generaliste din Romania, ajungand sa ocupe, in anul 2009, locul 1 in topul audientelor, urmat de Antena 1 si Realitatea TV.