Cu toate ca inceputul lui septembrie a insemnat liberalizarea totala a contului curent prin convertibilitatea totala a monedei nationale, aceasta nu a adus nimic nou pe piata valutara. Potrivit unui broker citat de Compania de Relatii Publice Domus M&D, volumul zilnic al tranzactiilor din piata valutara nu a depasit pragul de 1miliard de euro, iar deficitul de valuta a fost compensat de intrarile de cash de la casele de schimb. Nici macar adancirea deficitului comercial nu a provocat miscari ale cursurilor. Aceleasi surse apreciaza ca, pana la sfarsitul lunii, euro are toate sansele sa ramana in culoarul 3,51-3,54 lei, iar pentru sfarsitul anului moneda unica europeana a fost cotata la 3,5780 lei.
Domus M&D mai comenteaza ca evolutia pietei valutare si-a pus amprenta asupra preturilor futures ale raportului euro/leu. Astfel, daca pentru sfarsitul lui septembrie tranzactiile au fost realizate pentru pretul de cotare de 3,57 lei, pentru Craciun tranzactiile au fost realizate la pretul de 3,5780 lei. Au aparut si primele oferte de vanzare pentru scadenta martie 2007, insa cumparatorii au considerat pretul de 3,6390 lei ca fiind unul prea ridicat, avand in vedere perspectivele aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, ceea ce va asigura, in continuare, investitii de capital.

Dolarul vine din urma

Dolarul a atins la sfarsitul saptamanii trecute cotatia maxima a ultimelor sase saptamani fata de principalele valute europene, a transmis Reuters. Astfel, pe pietele externe euro a scazut cu 0,5% in timpul sedintei de la sfarsitul saptamanii trecute si cu 1,37% de la inceputul saptamanii, fiind cotat la 1,2665 dolari. Lira sterlina a coborat cu 0,6%, la 1,8643 dolari, dupa ce a atins, in timpul sedintei de tranzactionare, nivelul minim al ultimelor sase saptamani, respectiv 1,8629 dolari. Totodata, dolarul a crescut cu 0,5% fata de francul elvetian, plasandu-se la 1,2488 franci. ßi pe piata de schimb romaneasca dolarul s-a crescut putin, raportul dintre euro si moneda americana situandu-se la 1,2718. (M.C.I.)