BNR a intervenit pe piata, atragând 1,07 miliarde de lei în depozite cu scadenta la o saptamâna, la o dobânda de 8% pe an.  Leul s-a depreciat din nou ieri cu 1,12% pâna la 3,7619 lei/euro fata de cursul de referinta de 3,7202 lei/euro, anuntat luni de Banca Nationala. S-a atins astfel un nou nivel maxim pentru ultimii trei ani, o cotatie mai ridicata, de 3,7723 lei/euro, fiind înregistrata pe 28 ianuarie 2005. BNR ar putea interveni si de doua ori pe zi în piata monetara Banca Nationala a României (BNR) a atras ieri din piata 1,07 miliarde de lei, în depozite cu scadenta la o saptamâna, la o dobânda de 8% pe an. Banca Nationala reuseste cu greu sa atraga excesul de lichiditate din piata interbancara, rezultat dupa cheltuielile bugetare mari din ultimele doua luni ale anului trecut, si ar putea sa opteze chiar pentru doua interventii pe zi, a declarat ieri guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.„BNR intervine pe piata aproape zilnic si tot nu reuseste sa atraga toata lichiditatea intrata în piata la finele anului trecut. Probabil ca vom interveni si de doua ori pe zi. Chiar daca suntem îngrijorati, actionam cu calm. Nu cu bocete sau cântând prohodul leului vom rezolva situatia“, a mai spus guvernatorul BNR. Isarescu: „Cred ca leul are forta de redresare“ Moneda nationala va reusi sa se stabilizeze si chiar sa revina, dupa deprecierea mai accentuata din ultimele doua luni, sustine Mugur Isarescu.„Privind ceea ce se întâmpla pe piata valutara, cred ca leul are forta de redresare si, de la un anumit moment, el va reveni. E evident ca leul a fost afectat, nu i-a priit, a avut de suferit de pe urma agitatiilor de pe pietele internationale, dar si de pe piata interna“, a spus Isarescu, prezent la lansarea proiectului de revizuire a Strategiei de Dezvoltare Durabila.Potrivit guvernatorului BNR, aceste evolutii au loc pe fondul unei „slabiciuni“ a economiei românesti, respectiv cheltuirea masiva a banilor la finele anului. „Este un obicei pacatos ca în ultimele doua luni sa se concentreze cheltuielile bugetare. Ministrul finantelor a aratat ca la nivelul autoritatilor locale s-a cheltuit peste 1% din PIB. Cheltuieli de asemenea valoare în numai zece zile au impact pe piata valutara“, a explicat Isarescu. El a afirmat ca fara aceste sume introduse în piata la finele anului leul nu s-ar fi depreciat atât de puternic.