Incepand de saptamana trecuta, Doljul se mandreste cu o noua structura de cazare - "La Izvoare". Situata in localitatea Beharca, in comuna Cotofenii din Fata, aceasta este cotata cu patru margarete. "Desi proiectul initial (pensiunea s-a nascut prin contractarea unui proiect SAPARD) a fost de aproximativ 200.000 de euro, investitia realizata pana in prezent s-a ridicat la peste 600.000 de euro", a declarat Claudiu Nicolita, initiatorul proiectului (actionar la Felvio). Pensiunea, cotata cu patru margarete, este cu specific romanesc, atat in ceea ce priveste cazarea, cat si in privinta mancarii si ospitalitatii. Marturie in acest sens stau atat mobilierul cu influente rustice, din unele camere, cat si designul restaurantului si tinuta angajatilor. Pensiunea este dotata cu zece camere (posibilitate de cazare de aproximativ 24 de locuri), sala de conferinte, sala de fitness, sauna, piscina, iar dotarile sunt la cele mai inalte standarde. Restaurantul are o capacitate de peste 120 de locuri.
"Astfel de initiative dau o sansa dezvoltarii zonei"
Inaugurarea pensiunii "La Izvoare" a avut loc intr-un cadru festiv, oaspetii fiind tratati cu produse traditionale romanesti, iar dupa focul de artificii, s-au delectat cu muzica lui Nelu Ploiesteanu. "Doljul are putine de oferit din punct de vedere al turismului, insa din dorinta de a face ceva si la nivelul acesta, astfel de initiative dau o sansa dezvoltarii zonei", a spus Nicolae Giugea, prefectul judetului Dolj, cel care a taiat panglica inaugurala a pensiunii, impreuna cu Claudiu Nicolita.