Desi gripa aviara n-a fost o reclama turistica prea atractiva pentru Delta Dunarii, iata ca jurnalisti si tour-operatori din Europa s-au incumetat sa viziteze gurile Dunarii in iulie, la invitatia Autoritatii Nationale de Turism (ANT).
Primul grup de jurnalisti si fotoreporteri care a vizitat Delta Dunarii a fost din Ungaria si vizita a avut loc intre 29 iunie si 5 iulie, a declarat Ovidiu Iuliu Marian, presedintele ANT.
In perioada 3-10 iulie, se vor afla in Romania unul dintre cei cunoscuti ziaristi de turism din Spania si fotograful cu care acesta colaboreaza. Cei doi vor fi urmati de alti sapte jurnalisti din Marea Britanie, Belgia si Olanda, care vor veni in perioada 11-16 iulie.
Dupa care vor vizita Delta Dunarii, 25 de jurnalisti si tour- operatori din Marea Britanie, Italia, Spania si Republica Moldova, intre 12-17 iulie. Actiunea face parte din strategia de promovare a Deltei Dunarii in tarile de origine ale jurnalistilor si tur- operatorilor.
O alta masura din acest program este includerea tarii noastre in seria ghidurilor intitulate "Descoperirea vecinilor", editate in Austria. Acest ghid va fi realizat de catre autorul acestuia, Walter Weiss, care va fi prezent in Romania in perioada 12-17 iulie.
Presedintele ANT a mai declarat ca numarul turistilor straini care viziteaza Delta Dunarii este in continua crestere, acestia nefiind afectati de mult prea mediatizata gripa aviara. (S.N.)