Hotararile Comisiei Judetene Dolj, prin care pamanturile Statiunii Simnic erau luate cu de-a sila si date spre retrocedare in mod dubios, incep sa cada una dupa alta sub ghilotina justitiei. 22 de hectare de teren administrate de Statiunea Simnic si transmise cu dedicatie comunei Ghercesti pentru retrocedare au fost redate cercetarii de catre Judecatoria Craiova. Instanta a luat aceasta decizie in sedinta de miercuri. Este cea de-a treia hotarare a Judecatoriei, in trei dosare, care da dreptate Statiunii. In total, aproape o mie de hectare de pamant din cele 2.500, cat eadministreaza Statiunea, au fost intoarse de la retrocedare prin sentinte judecatoresti, care pot fi insa atacate cu recurs. In acest din urma caz, transferul terenului s-a facut prin hotararea Comisiei judetene de aplicare a Legii nr. 247/2005 din 18 septembrie. La articolul 3, comisia prezidata de fostul prefect Silviu Dumitru, sfatuit de seful juristilor din prefectura, Eugen Marinescu, a decretat urmatoarele: "Se constata trecerea suprafetei supuse restituirii din domeniul public al statului si administrarea Academiei de Stiinte Agricole si Silvice 'Gheorghe Ionescu Sisesti'(...) in domeniul privat al comunei Ghercesti si punerea acesteia la dispozitia comisiei locale in vederea punerii in posesie a persoanelor indreptatite". La articolul 4, Comisia a stabilit ca protocolul de predare-primire a terenului sa fie intocmit intre Academie si primariile implicate. Ambele puncte ale hotararii au fost anulate de Judecatoria Craiova, a carei hotarare va putea fi atacata cu recurs in 15 zile de la comunicare. Potrivit anexei nr. 29 validate de Comisia Judeteana, cele 22 de hectare urma sa ajunga in proprietatea Danielei Doina Panaitescu si a Nataliei Dan.