News.corect.com informeaza: Ipoteza socanta vizand razboiul Vantu - Ghita
Razboiul declansat intre Sorin Ovidiu Vantu, patronul Realitatea TV, si omul de afaceri, Sebastian Ghita, care, relativ recent, a acceptat sa preia managementul postului de televiziune si sa investeasca si o suma de bani considerabila, este in plina desfasurare. Nu se stie cum se va termina. Dar atrage atentia asupra protagonistului mai putin cunoscut in mediile publice.
Cauza razboiului dezlantuit intre cei doi este cunoscuta. Sebastian Ghita a incercat sa readuca Realitatea TV in tabara puterii. Din ce in ce mai aproape de Traian Basescu si de principalii sai colaboratori. Motiv pentru care i-a si concediat, peste noapte, pe doi ziaristi de mare succes, respectiv Oana Stancu si Adrian Ursu. Iar Sorin Ovidiu Vantu incearca sa puna talpa acestei schimbari de pozitie in plan editorial. Pentru ca, in prezent, SOV este un adversar declarat al Presedintelui Traian Basescu. Asta dupa ce, de-a lungul anilor, au avut multe intalniri, Presedintele vizitandu-l chiar si la domiciliu. La fel cum a facut si Mircea Geoana, inaintea finalei la prezidentiale.
Ceea ce ramane un mister este motivul care l-a determinat pe Sorin Ovidiu Vantu sa faca deal-ul initial cu Sebastian Ghita. Cine este, in definitiv, Sebastian Ghita? Un simplu om de afaceri tanar si de mare succes? Sau un vesnic apropiat al partidelor aflate la putere?
Un colectionar de trofee in contractele cu statul. Informatiile pe care le am demonstreaza ca Sebastian Ghita, om de afaceri de succes, s-a integrat mai degraba celei de a doua categorii. Ba chiar mai mult. Intrucat o parte a activitatilor sale, atat de profitabile, vizeaza IT-ul si intrucat, rareori, cei care in materie de IT dau lovituri, ca sa nu le spun tunuri, in contractele cu statul, sunt simplii civili, tare mi-e teama ca Sebastian Ghita, in ciuda tineretii sale, este o persoana cu epoleti. Sau, in cel mai bun caz, foarte apropiata, suspect de apropiata, de personaje cu mai multe stele pe umeri din lumea serviciilor secrete.
Nu este deloc exclus ca razboiul declansat sa fie ceva mai profund. Dar cum de nu a stiut Vantu ceea ce de mult timp pluteste in aer, in legatura cu Sebastian Ghita? Este Sorin Ovidiu Vantu atat de naiv? Nu are si el contacte in lumea serviciilor?
Deci, ipoteza socanta este ca serviciile, prin intermediul lui Sebastian Ghita, au incercat sa confiste Realitatea TV, in beneficiul Presedintelui Traian Basescu. Dar exista, de asta data, si o tema, inca si mai socanta, la care, pentru moment, nu am niciun raspuns pregatit. De ce s-a lasat pacalit Vantu? Nu cumva deal-ul a fost ceva mai complex, decat pur si simplu managerierea unui post de televiziune si o infuzie de capital, intr-un moment in care conturile lui SOV sunt blocate? Nu cumva chiar insasi preluarea postului, de catre servicii, facea parte dintr-un deal, pe care ulterior una din parti nu l-a mai respectat? Vom afla.