Reducerea taxei de prima înmatriculare îi bucura pe dealerii de autoturisme second hand din Craiova, carora le vor creste vânzarile. În schimb, furnizorii de masini noi sunt afectati. Pâna în prezent, cele mai multe autovehicule pentru care s-a platit aceasta taxa au fost cele noi.Guvernul a decis sa reduca taxa de prima înmatriculare pentru autoturisme în functie de gradul de vechime a masinii, iar scala aferenta vârstei automobilului sa fie extinsa de la sase la 15 ani. Potrivit ministrului economiei si finantelor, Varujan Vosganian, taxa de prima înmatriculare ar urma sa scada la aproape jumatate pentru toate masinile. Reducerea tarifelor ar fi venit ca urmare a recomandarilor UE, care a cerut ca autoritatile române sa tina cont de tipul de motorizare si de perioada în care autoturismul mai poate circula în tara noastra. Spre exemplu, pentru o masina dotata cu motor Euro 4 si cu o vechime de peste patru ani, taxa ar putea fi redusa la aproximativ jumatate din cea actuala, în timp ce motorizarile Euro 5 ar fi scutite de taxe. Taxa va fi calculata pe baza unei grile specifice, în functie de capacitatea cilindrica a motorului. Practic, calculul se va face în functie de poluarea mediului, si nu de vechimea masinii.Nu pentru toate tipurile de masini noile costuri vor fi reduse însa la jumatate. De exemplu, pentru un autoturism de 1.600 cmc, vechi de patru-cinci ani, cu motor Euro 3, noua taxa va fi de 800 de euro, în timp ce vechea taxa era de 1.140 de euro. De asemenea, executivul intentioneaza sa introduca si o procedura de restituire a taxei de prima înmatriculare în cazul revânzarii masinii într-un alt stat membru UE, însa cei care au platit deja prima taxa nu îsi vor putea recupera diferenta de bani.Opinii diferiteMasura a creat deja animozitati între vânzatorii de masini noi si dealerii de autoturisme second hand. „Reducerea taxei de prima înmatriculare o sa-i ajute în primul rând pe clienti, pentru ca ei erau cei care o plateau. Nivelul vânzarilor va creste si el. De la începutul anului, de când s-a introdus taxa, vânzarile de autoturisme second hand au scazut cu 50% fata de anul trecut. Cel mai mult se va vedea aceasta reducere în cazul autoturismelor Euro 3. Aceste masini, cu o vechime de patru-cinci ani, sunt foarte bune, dar pâna acum aveau o taxa de prima înmatriculare mare“, a declarat Robert Ungureanu, patron la ROBEST Leasing Craiova, firma dealer de masini second hand. În timp ce dealerii de masini second hand sunt multumiti pentru ca vânzarile vor creste, vânzatorii de masini noi vor avea de suferit. „Mi se pare anormal ca statul sa cheltuiasca o gramada de bani ca sa scoata rablele de pe piata, pentru ca mai apoi sa dea liber la altele. În România se gasesc deja destule masini second hand. Nu înteleg de ce sa aducem cazaturi din partea cealalta“, a spus, la rândul sau, Lidia Scarlatescu, directoare comerciala la REDAC Automobile Craiova, dealer pentru autoturismele Dacia si Renault. Responsabilii din cadrul prefecturii sustin ca în ultima perioada înmatricularile au crescut, în ciuda taxei de prima înmatriculare. „În ultimele sapte-opt zile, chiar au fost mai multe înmatriculari decât de obicei, si în special la masinile noi, la care nivelul de poluare este mai scazut, iar taxa, mai mica. Oamenii se obisnuisera cu taxa“, a afirmat comisarul Constantin Coanda, seful Serviciului de înmatriculari auto din cadrul Prefecturii Dolj. Asadar, au avut de câstigat cei care au asteptat si nu au platit taxe la nivelul actual. Cele mai multe masini înmatriculate au fost cele noi, însa în perioada urmatoare raporturile s-ar putea inversa rapid. Ramâne doar ca guvernul sa prezinte noua metodologie de calcul pentru taxa de prima înmatriculare.