La ora actuala, prin intermediul retelei Eures, sint puse la dispozitie 1.162 de locuri de munca, cele mai multe in Irlanda (370), Slovacia (188), Ungaria (45), in timp ce in Italia au fost declarate vacante 6 locuri de munca, iar in Spania un numar de 30.

Galatenii care doresc sa obtina legal un job intr-una dintre tarile Uniunii Europene au apelat la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) pentru a afla daca indeplinesc conditiile cerute de angajatorii straini.

Astfel, potrivit directorului executiv adjunct al AJOFM, Carmen Tofan, care este si consultant Eures, reteaua internationala care pune la dispozitie locuri de munca in Uniunea Europeana, citeva zeci de galateni au venit la sediul institutiei pentru a afla joburile disponibile in alte tari.

"Dintre cei care au venit sa se intereseze, 4 persoane au completat un CV in limba engleza sau franceza pe care l-am transmis la consultantul Eures din tara unde au solicitat un loc de munca. Astfel, doua persoane doresc sa lucreze in Italia ca infirmiere, iar alte doua persoane s-au aratat interesate sa munceasca in Franta in domeniul mecanic. Consultantul Eures din Italia, caruia i-am trimis CV-urile celor doua persoane care doresc sa lucreze ca infirmiere, mi-a transmis ca acestea indeplinesc conditiile cerute si urmeaza sa continuam demersurile necesare", ne-a declarat Carmen Tofan.

Aceasta ne-a mai precizat ca sint interesati sa obtina un loc de munca in strainatate prin reteaua Eures atit tinerii, cit si persoanele mai in virsta, care au experienta. "Este foarte important ca persoanele care solicita un loc de munca intr-o anumita tara sa cunoasca limba, aceasta fiind in foarte multe cazuri o conditie pentru angajare", a explicat Carmen Tofan.

AJOFM va avea, incepind din aceasta luna, atributii sporite in privinta circulatiei fortei de munca in strainatate in urma desfiintarii, la 1 iulie, a Oficiului de Migrare a Fortei de Munca. Directorul executiv al AJOFM, Victoria Movileanu, ne-a declarat ca acest subiect a fost discutat in cadrul intilnirii desfasurate recent la Sibiu la care a participat si ministrul Muncii, Paul Pacuraru.

"Ordonanta nr. 25, adoptata in cursul lunii aprilie, prevede desfiintarea Oficiului de Migrare a Fortei de Munca si preluarea atributiilor acestuia de catre agentiile judetene de ocupare a fortei de munca. Noi asteptam normele metodologice de aplicare a acestui act normativ pentru a sti cu exactitate ce trebuie sa faca angajatii institutiei", ne-a declarat Victoria Movileanu.