Integrarea in Uniunea Europeana a facut sa creasca numarul turistilor straini care au vizitat Romania in prima parte a anului. Astfel, potrivit Institutului National de Statistica (INS), sosirile vizitatorilor straini in Romania inregistrate la punctele de frontiera au insumat in primul semestru al acestui an peste 690.000, in crestere cu 14% fata de aceeasi perioada a lui 2006. Totodata, sosirile inregistrate in structurile de primire turistica in primul semestru din 2007 au insumat 2,9 milioane, in crestere cu 14,9% fata de primul semestru al anului 2006. Si numarul turistilor romani a crescut in prima jumatate a anului. Datele INS mai arata ca numarul turistilor romani care au apelat la unitatile de cazare a reprezentat in perioada ianuarie-iunie a acestui an 76,9% din numarul total de sosiri, in timp ce turistii straini au reprezentat 23,1%. Procentele sunt aproximativ egale cu cele din intervalul corespunzator al anului anterior. Cresterea numarului de turisti a fost un motiv de bucurie si pentru hotelieri. Majoritatea tipurilor de structuri de primire turistica au inregistrat cresteri ale numarului de turisti, cu exceptia hanurilor si a taberelor de elevi si prescolari. (D.E.)