In municipiul Zalau si-au facut aparitia, in perioada 15-22 noiembrie, doua persoane de sex masculin, respectiv C. P., de 36 de ani si E. R., de 16 ani, ambii din Baia Mare, care, profitind de buna credinta a cetatenilor, ofereau spre vinzare, contra unor sume de bani cuprinse intre 10.000 - 50.000 de lei, iconite care cei doi sustineau ca sint sfintite. "Sfintire " iconitelor se efectua ad hoc la domiciliul celor doi, prin aplicarea pe verso-ul acestora a unei stampile falsificate cu mentiunea "Iconita sfintita, Manastirea Nicula, icoana facatoare de minuni " sau "Episcopia Nicula, Manastirea Nicula, icoane sfintite ", cu toate ca Manastirea Nicula nu era implicata in comercializarea acestor iconite. In urma verificarilor efectuate de jandarmi, celor doua persoane li s-au intocmit actele premergatoare trimiterii in judecata pentru comiterea infractiunilor de inselaciune si falsificare de instrumente oficiale, autorii fiind cercetati in stare de libertate.