Reprezentantii concernului indian TATA MOTORS au vizitat ieri uzina DAEWOO Craiova, care va fi scoasa in curand la privatizare de statul roman. Potrivit responsabililor din cadrul societatii craiovene, indienii nu si-au exprimat intentia de a participa la privatizarea uzinei. "Au fost cateva persoane, dar mai mult pentru informare. Ramane de vazut daca vor participa la privatizare", a declarat liderul sindical al DAEWOO, Ovidiu Cioroianu. Astazi, delegatia ar urma sa aiba discutii cu oficialitati guvernamentale. TATA MOTORS este cel mai mare producator indian de autoturisme si vehicule comerciale, iar grupul din care face parte a avut in anul fiscal 2005-2006 venituri de peste 20 de miliarde de dolari. Principalii contracandidati ai indienilor pentru preluarea DAEWOO Craiova sunt gigantii americani FORD si GENERAL MOTORS.