Febra constructiilor rezidentiale care a cuprins marile orase a ajuns si la Galati, aducand pe langa sute de locuinte, si schimbarea regimului de inaltime al cladirilor din municipiu.

Anul acesta ansambluri de locuinte au aparut, peste tot, acolo unde au gasit terenul de care aveau nevoie pentru ridicarea cladirilor, fiind vorba de cel putin cinci mari complexe de acest tip carora li se adauga si alte ansambluri ridicate la iesirea din oras (la distante de pana in 10 kilometri) plus alte constructii mai mici.

Noile norme BNR nu sunt o piedica in vanzarea apartamentelor

Chiar daca pretul pe metrul patrat construit este mai mic decat cel al apartamentelor vechi din Galati (la apartamentele noi pretul pe metrul patrat porneste de la 800 de euro si ajunge pana la 1.200 de euro, iar la cele vechi preturile ajung si la 1.500 de euro pe metrul patrat), noile locuinte au suprafatele mult mai mari, ceea ce face ca pretul lor final sa fie destul de ridicat pentru galatenii care au nevoie de o locuinta. Asta face ca majoritatea locuintelor sa se vanda prin credite bancare, mai ales ca investitorii si-au dat seama de acest lucru si au incheiat parteneriate cu diferite banci pentru a le facilita astfel calea cumparatorilor catre obtinerea finantarilor necesare.

Cu toate acestea, investitorii nu se tem ca noile norme de creditare impuse de BNR le-ar putea reduce din numarul clientilor. "Pana in momentul de fata, vanzarea apartamentelor se inregistreaza in graficul de vanzare preconizat, clientii nostri cumparand atat cu bani cash cat si prin credite bancare. Cat despre locuinte nevandute, nici nu se pune problema, acest lucru intamplandu-se datorita faptului ca produsul nostru este nou pe piata imobiliara din tara, mai exact, ideea de "apartament in vila". Terra Residence se bazeaza pe tehnologie in constructii la cel mai inalt standard si pe un produs propulsat pe piata atat din Bucuresti cat si din provincie la un raport calitate-pret exceptional. Noul regulament BNR va obliga bancile sa gaseasca noi solutii astfel incat nimeni sa nu aiba de pierdut prea mult. Compartimentul de vanzari "Terra Residence" nu isi face probleme in ceea ce priveste aceste reglementari, datorita fluxului din ce in ce mai ridicat al clientilor cu potential financiar ridicat, fara a se mai lovi de peretii pe care urmeaza sa ii ridice BNR", a spus Cristina Enache.

"Suntem multumiti momentan, avem si in continuare clienti interesati carora cautam sa le oferim case deosebite de o calitate ireprosabila. Cele mai multe case au fost achizitionate prin varianta creditarii (credite ipotecare) semn ca lumea deocamdata nu dispune de lichiditati foarte mari sau prefera sa nu tina banii blocati. Colaboram cu foarte multe banci din Galati. Noul regulament al BNR va pune o mica piedica in vanzarea de locuinte dar nu credem ca va afecta intr-o proportie foarte mare vanzarea de locuinte noi", a spus Ovidiu Anghiloiu. Aceeasi opinie o au si reprezentantii companiei Beyler care au adaugat ca majoritatea clientilor care le-au cumparat circa 50% din totalul apartamntelor, desi constructia lor este aproape la jumatate au preferat, datorita facilitatilor oferite, sa achite cu banii cash cu care au achitat integral apartamentul sau cel putin 70% din valoarea finala a acestuia. "In Romania, mai ales in marile orase, a inceput sa apara clasa medie. Acesti cetateni au devenit principalii cumparatori de apartamente noi, datorita cresterii salariale. Clientii cei mai obisnuiti sunt persoane sub 35 de ani, care au incredere ca veniturile lor vor spori. Aproape toti clientii opteaza pentru o locuinta noua, iar cei care cauta o casa la mana a doua sunt foarte putini", ne-a declarat Sava Mariana, reprezentant Beyler.