Compania finlandeza Nokia va beneficia pentru fabrica din comuna Jucu, judetul Cluj, de scutire de la plata taxelor si impozitelor locale pe teren si cladiri pentru o perioada de 30 de ani, a declarat directorul Parcului Industrial Tetarom, Viorel Gavrea, citat de Mediafax. "Contractul de asociere care va stipula aceste facilitati ar putea fi semnat de oficialii Nokia cu autoritatile romane peste doua luni, moment in care se va elibera si titlul de parc industrial pentru Tetarom III", a spus Gavrea. Potrivit acestuia, reprezentantii Nokia ar fi obligati sa stea la Jucu in toata aceasta perioada, in caz contrar urmand sa achite, retroactiv, toate taxele si impozitele locale datorate. "Termenul de 30 de ani este stabilit prin lege si reprezinta intreaga durata a existentei parcului industrial", a spus Gavrea. El a adaugat ca toti ceilalti investitori din Tetarom III vor beneficia de aceleasi facilitati.In comuna Jucu, impozitul anual perceput pe cladiri de la persoane fizice este de 1% din valoarea imobilului. Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Marius Nicoara, spera ca Nokia sa ramana la Jucu pe intreaga perioada de 30 de ani."Va fi cea mai moderna fabrica si va fi cel mai modern concept al lor privind fabricarea telefoanelor mobile. Sper sa stea la Jucu 30 de ani, cat este durata de existenta a parcului industrial", a spus Marius Nicoara.Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu se intinde pe o suprafata de 154 de hectare, din care 90 apartin Nokia. In parc vor mai deschide unitati de productie furnizori ai Nokia, cum sunt companiile BYD, Hansaprint si Elander si Stora Enso.