Aproximativ 6.000 de hectare de terenuri de la periferia Bucurestiului, terenuri aflate pe raza sectoarelor Capitalei si a comunelor limitrofe, vor fi impadurite in urmatorii ani, dupa ce Ministerul Agriculturii va demara proiectul "Centura Verde a Capitalei".
Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a declarat ieri ca prima etapa se va derula in aceasta primavara, cand va fi acoperita cu paduri o suprafata mai mica, dupa care in toamna va fi impadurita o suprafata mai mare.
Fondurile necesare vor veni din surse Sapard (masura 3.5. Silvicultura, care va fi acreditata la inceputul lui februarie), din alocatii bugetare ale Ministerului Agriculturii, din sume ale consiliilor locale si din sponsorizari. In ceea ce priveste costurile, Flutur a spus ca un hectar impadurit poate ajunge la 100 de milioane de lei vechi. In februarie se vor identifica primele terenuri pe care primariile le pot pune la dispozitie pentru demararea proiectului Centura Verde a Bucurestiului. Ministrul a precizat, de asemenea, ca suprafata de padure pe cap de locuitor in Romania este de 0,27 hectare, in timp ce media europeana ajunge la 0,31 hectare. (Senica Micu)