Instruirea profesionala continua a angajatilor prin organizarea de catre angajatori a programelor de formare profesionala lipseste cu desavarsire in judetul Constanta, desi agentii economici sunt obligati potrivit Codului Muncii sa asigure propriilor angajati astfel de programe de pregatire profesionala. Lipsa formarii profesionale ar duce la cresterea discrepantei in aceasta privinta fata de celelalte tari ale Uniunii Europene, potrivit Ministerului Integrarii Europene.
In continutul noului Cod al Muncii se stipuleaza in cadrul unor reglementari, obligatia tuturor angajatorilor de a asigura accesul regulat al angajatului la instruirea profesionala, prin planuri specifice de formare. Cu toate acestea, in ultimii ani, dezinteresul autoritatilor locale dar mai ales cel al agentilor economici in aceasta privinta a fost foarte scazut, la nivel international Romania fiind pe ultimul loc in Europa in ceea ce priveste interesul manifestat fata de programele de formare profesionala, potrivit unei cercetari sociologice. Aceeasi cercetare sociologica arata ca intreprinderile din Romania investeau in anul 1999 circa 0,5% din costurile cu forta de munca pentru cursuri de formare continua, inregistrand cea mai mica rata dintre toate tarile candidate la acea vreme. Judetul Constanta nu face exceptie de aceasta regula, angajatorii avand posibilitatea de a organiza programe de formare profesionala pentru proprii angajati insa nici un agent economic nu a manifestat interes pentru acest lucru chiar daca cheltuielile de formare ar fi fost suportate in proportie de 50% din bugetul asigurarilor de somaj pentru un numar de cel mult 20% din personalul angajat.

Cofinantare necunoscuta din lipsa de interes a angajatorilor

De asemenea, angajatorii pot beneficia de cofinantare pentru derularea unui singur program de formare profesioanla in cursul unui an. Suma se acorda din bugetul asigurarilor pentru somaj. Angajatorii sunt obligati sa mentina raporturile de munca sau de serviciu ale persoanelor participante la programul de formare profesionala, pentru care s-a acordat cofinantarea, cel putin 3 ani de la data acordarii sumei, in acest sens fiind alocati in ultimii doi ani aproximativ 2 miliarde de lei. Desi facilitatile nu acopera decat partial interesul angajatorilor in pregatirea profesionala pentru cei nou-intrati pe piata muncii, nu se cunoaste existenta acestui ajutor. "Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Constanta a organizat in ultima perioada astfel de programe de formare profesionala. De fiecare data au fost agenti economic care si-au declarat interesul sa participe insa la data desfasurarii programului, acestia nu s-au mai prezentat", sustine purtatorul de cuvant al AJOFM Constanta, Cristina Branzoi.