Pe piata exista un zvon despre lansarea creditului imobiliar pe mai multe generatii, cu toate ca produsele bancare flexibile, pliate pe noile norme BNR, se lasa înca asteptate.Banca Nationala a României (BNR) a emis, la începutul acestui an, un regulament prin care au fost desfiintate o serie de masuri restrictive impuse institutiilor de creditare. BNR a renuntat la obligativitatea avansului solicitat pentru creditele imobiliare. Si cum reprezentantii bancilor comerciale au sustinut, în faza de proiect a regulamentului, ca nu ar fi suficient, BNR a umblat si la ponderea ratelor în veniturile nete, nemaiimpunând un anumit grad de îndatorare. Drept urmare, Regulamentul nr. 3/12.03.2007 prevede ca acordarea, garantarea si derularea creditelor destinate persoanelor fizice sa se realizeze pe baza contractuala, în conformitate cu reglementarile interne ale împrumutatorilor (institutii de credit, sucursale ale institutiilor de credit, institutii financiare nebancare straine). Totusi, produsele flexibile nu au aparut în piata dupa adoptarea acestui regulament, o serie de banci comerciale asteptând sa vada oferta concurentei, pentru a nu avea surpriza ca, dupa ce vor fi lansat un produs, alta banca sa vina cu unul mult mai atractiv.Implicarea generatiilor viitoare prelungeste perioada de rambursareBancile care au depus reglementarile proprii la BNR nu au primit înca acordul pentru a le pune în aplicare. „Dupa ce elaboreaza propriile reglementari interne, acestea urmeaza sa fie validate de BNR, Directia Supraveghere“, a explicat Gheorghe Gherghinescu, directorul Sucursalei Dolj a BNR. Potrivit acestuia, deocamdata, noile reglementari sunt în curs de validare, astfel ca bancile nu au putut începe sa lucreze dupa ele. În asteptarea creditelor-surpriza, în piata au aparut o serie de zvonuri cu privire la tipurile de produse ce-si vor face aparitia. Potrivit NewsIn, citat de www.bloombiz.ro, presedintele Institutului Bancar Român (IBR) a precizat ca pe piata româneasca vor aparea asa-numitele credite pe mai multe generatii. „O serie de banci se gândesc cum sa introduca si sa prelungeasca perioada de rambursare, prin implicarea urmatoarelor generatii“, a declarat, pentru NewsIn, Petru Rares, presedintele IBR. Aceasta forma de creditare va aparea ca urmare a evolutiei preturilor în România în raport cu volumul veniturilor reale.Nepotii pot achita datoriile bunicilorAcest tip de credit va functiona, potrivit NewsIn, astfel - persoanele în vârsta vor lua împrumutul, iar ultimele rate le pot achita copiii sau nepotii. Potrivit bancherilor, acest credit va permite, de fapt, prelungirea perioadei de creditare si marirea sumei împrumutate, venind astfel în întâmpinarea nevoilor persoanelor cu venituri mici care-si vor putea permite sa ia credite pentru locuinte. „Prin acest tip de credit se doreste marirea perioadei de creditare, pentru a putea acorda împrumuturi mai mari“, a declarat Gheorghe Gherghinescu.Aparitia unui astfel de produs pe piata vine si în sprijinul persoanelor în vârsta, care în prezent pot lua credite doar pentru o perioada scurta, ca urmare a faptului ca limita impusa de banci în ceea ce priveste vârsta este de 65-70 de ani. În prezent, o persoana care are 50 de ani nu poate contracta un credit pe 30 de ani, ci numai pe 15, maximum 20. Drept urmare, nu e exclus ca în urmatoarea perioada bancile sa renunte sa mai tina cont de vârsta la sfârsitul perioadei de creditare. „Nu am vazut înca reglementat un astfel de credit (pe mai multe generatii). Nu am vazut decât informatia din presa. Nevoia unui astfel de credit vine însa din faptul ca, daca banca da un împumut pe 30 de ani unei persoane de 50, e posibil ca urmasii acesteia sa fie cei care-l achita“, au declarat surse din Raiffeisen Bank.Creditul pe mai multe generatiiPotrivit NewsIn, creditele pe mai multe generatii au fost introduse pentru prima oara în urma cu 20 de ani, în Japonia. În prezent, aceasta metoda de creditare este folosita si în alte state, precum Marea Britanie.