Inghesuiala mare cauzata de depunerea cererilor pentru fondurile europene in agricultura. Ieri, in ultima zi de depunere, taranii au luat cu asalt sediile Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura (APIA). Reprezentantii APIA spun ca pana luni, cu o zi inaintea expirarii termenului de depunere, 90% dintre fermieri solicitasera deja bani europeni.

Cele mai mari probelme cauzate de aglomeratie le-au avut autoritatile din Drobeta Turnu-Severin, care s-au dovedit neputincioase in fata fermierilor veniti pe ultima suta de metri sa depuna cererile pentru banii europeni, in ciuda faptului ca au fost programati din timp, tocmai pentru a evita formarea cozilor. Chiar daca nu reprezinta o suma mare, agricultorii s-au aratat interesati de subventia Uniunii Europene. Potrivit Mediafax, sprijinul acordat de UE este de 50 de euro pentru fiecare hectar de teren lucrat sau dat in arenda. Pentru 2007, Uniunea Europeana a alocat Romaniei 440 de milioane de euro. Dintre cei aproximativ 1,2 milioane de agricultori care intrunesc conditiile pentru sprijin financiar, 1,1 milioane au aplicat deja pentru aceste fonduri. Producatorii agricoli pot primi sprijin financiar, indiferent de productie.
Cultivatorii de legume si fructe vor fi cei mai avantajati de aceasta subventie. Ei ar putea sa primeasca sprijin financiar indiferent de productia realizata, iar aceasta propunere, discutata in cadrul UE, este acceptata de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), care vrea ca Romania sa beneficieze de o perioada de tranzitie, informeaza MADR. "Romania s-a pronuntat in favoarea decuplarii ajutorului financiar de productie, insa a solicitat adoptarea unei perioade de tranzitie. Rolul tranzitiei este de a permite operatorilor care ar fi beneficiat de sprijin in functie de productia realizata sa se adapteze noilor realitati ale pietei", se precizeaza intr-un comunicat al ministerul. Pentru anul acesta, MADR a alocat suma de 70 de milioane de lei pentru sprijinul financiar destinat producatorilor de legume si fructe.
Ministerul Agriculturii va mai sustine financiar si constituirea grupurilor de producatori si va acorda bani pentru implementarea sistemului european de bune practici. De asemenea, vor beneficia de ajutor financiar si grupurile de producatori care livreaza legume si fructe pentru prelucrarea industriala.

Cereri de subventie, peste estimari

Pana ieri, in ultima zi de depunere a cererilor, Agentia de Plati pentru Interventie in Agricultura (APIA) primise aproximativ 1,15 milioane de cereri de obtinere a subventiei UE, pentru terenuri de 8,8 milioane hectare, suprafata care depaseste cu 1% nivelul estimat, conform datelor instititutiei.