Senatorul PSD Ilie Sarbu a remis o declaratie de presa referitoare la plata subventiilor promise fermierilor. Redam declaratia:
"Dupa ce in urma cu o saptamana am avut placerea de a-l vedea pe domnul Traian Basescu botezand un miel cu propriul sau nume la targul de agricultura INDAGRA si dupa ce domnul Emil Boc a iesit in repetate randuri in presa sa anunte ca s-a ocupat dansul de problema banilor pentru fermieri si ca acestia nu au de ce sa-si faca griji pentru primirea subventiilor, aflam astazi, cu durere, ca bietul Traienica nu mai are nici o sansa sa apuce Revelionul, decat daca va manca sinele de tren oferite cu generozitate de domnul ministru al agriculturii/transporturilor, Radu Berceanu, pentru ca bani pentru cresterea animalelor nu prea vor vedea agricultorii in aceasta toamna!
In urma discutiilor purtate cu Comisia Europeana in 25 septembrie 2009, Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR) a primit acordul de a aloca 182 de milioane de euro pentru bovine si 66 de milioane de euro pentru ovine si caprine. Aceste plati reprezinta Platile Nationale Directe Compensatorii aferente anului 2009.
Reamintim ca pentru anul 2008, APIA a platit pentru aceleasi categorii de animale cate 500 de lei/cap de bovina, respectiv 44 de lei/cap de ovina, caprina. Calculand aceste sume la numarul de animale pentru care fermierii au depus cereri de sprijin la APIA si transformand in lei la cursul de schimb impus de Banca Centrala Europeana, cel de la data de 30 septembrie 2009, a rezultat ca APIA va putea plati pentru fiecare animal o suma maxima de 570 de lei, respectiv 45 de lei/ovina.
De la data de 1 octombrie 2009, dupa publicarea cursului oficial mai sus mentionat, Romania putea sa elaboreze Hotararea de Guvern care stabileste plafonul si sa inceapa plata subventiilor promise fermierilor din data de 15 octombrie. Instalarea Guvernului Interimar condus de Emil Boc a produs, insa, haos in administratia publica si a blocat bugetele institutiilor si inclusiv platile. Astfel se face ca platile nu au inceput, practic, nici pana in prezent.
Timp de o saptamana, premierul interimar, domnul Emil Boc, a anuntat in permanenta faptul ca fermierii nu au de ce sa-si faca griji in legatura cu plata subventiilor, deoarece s-au gasit resurse bugetare pentru efectuarea platilor.
Astazi insa, domnul Berceanu a facut publica o declaratie socanta. Se vor face plati numai pentru bovine, nu si pentru caprine si ovine, iar valoarea acestora va reprezenta numai 35% din suma totala pe care fermierii au dreptul sa o primeasca. In fapt, se vor plati doar 200 de lei/cap de bovina, fata de plafonul de 570 de lei stabilit de catre Comisia Europeana.
Domnul Berceanu a motivat aceasta situatie prin faptul ca fiecare stat plateste cati bani are si, oricum, fermierii nu au nevoie de asa multi bani avand in vedere ca o vita costa 800 de lei. Din pacate, domnia sa nu a mentionat care este motivul pentru care crescatorii de ovine si caprine nu au nevoie de bani. Probabil ca domnul Berceanu a vazut oi si capre doar pe marginea drumurilor neasfaltate pe care le are in responsabilitate si si-a imaginat ca aceste biete animale se hranesc cu asfalt sau cu sine de tren!?!
Lasand la o parte aceste observatii, se dovedeste inca o data ca guvernul interimar si subponderal al lui Emil Boc nu reuseste sa tina in frau problemele prea mari la care s-a inhamat, mai ales cand fiecare ministru sta calare pe cate doua ministere.
Domnul Boc si domnul Berceanu sunt datori fata de fermieri macar cu o explicatie cat de cat rationala. Poate domniile lor vor avea decenta de a le spune fermierilor de ce nu vor primi banii necesari pentru hrana animalelor si sa explice ce anume s-a intamplat cu banii lor.
In rest, ar fi deja prea mult si prea dureros daca am aminti si faptul ca domnul Berceanu a "ratacit" un proiect de Hotarare de Guvern prin care se majorau plafoanele subventiilor din sectorul vegetal. Se pare ca, astfel, fermierii nu vor mai primi aceste forme de sprijin pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie si decembrie".