La finele saptamanii trecute, senatorul Toni Grebla a primit confirmarea faptului ca drumul rapid Calafat-Craiova-Targu Jiu-Sebes a fost inclus in strategia europeana de transport rutier.
Ideea realizarii acestui drum a fost lansata de Toni Grebla chiar in campania electorala pentru alegerile parlamentare din 2008. Proiectul a fost insusit imediat si de conducerea Consiliului Judetean Gorj, iar ulterior si de consiliile judetene Dolj si Hunedoara, dar nu a fost sprijinitade guvernul Boc. Guvernul Victor Ponta a fost foarte receptiv, motiv pentru care drumul rapid figureaza acum in strategia europeana de transport rutier. Astfe, finantarea pentru realizarea acestui proiect va fi asigurata incepand cu bugetul pe 2013.
Este una dintre cele mai importante investitii din judet, spune senatorul Toni Grebla care isi aminteste ca in campania electorala de 2008 spunea ca acesta este proiectul la care tine cel mai mult: "prin acest drum ne vom conecta rapid la viitoarele autostrazi(coridoare europene) Bucuresti-Brasov-Sebes-Timisoara sau Bucuresti-Craiova-Turnu Severin-Timisoara. Accesul la aceste magistrale reprezinta premiza esentiala a dezvoltarii oricarei activitati economice importante. Pentru tronsonul de munte a fost aleasa varianta construirii unui tunel care va scurta distanta dintre localitati, dar care va usura si circulatia pe timp de iarna. Drumul rapid Calafat-Craiova-Targu Jiu-Sebes va avea doua sau trei piste, va ocoli localitatile si va permite un trafic fluent cu 90 km/h. Drumul va include si o conexiune cu viitorul pod de la Calafat, facand astfel legatura cu sudul europei pana la Salonic".
Unda verde data acestui proiect l-a facut pe senatorul Toni Grebla sa afirme ca acum, la finalul primului mandat de senator, nu mai are nici un regret, promisiunile facute in campania electorala din 2008 fiind onorate.