Cea de-a treia transa din banii de la FMI va veni in cel mai bun caz, la inceputul lunii februarie, a spus, la Realitatea FM, Mihai Tanasescu, reprezentantul Romaniei la Fondul Monetar International.
In aceste conditii, guvernul va trebui sa se imprumute de pe piata bancara pentru a plati pensiile si salariile in luna ianuarie, fiind obligat sa accepte dobanzi foarte mari.
Guvernul Boc are in aceste zile niste "ajutoare de lux".
Mihai Tanasescu spune ca expertii FMI si cei ai Comisiei Europene aflati la Bucuresti au sarcina sa finalizeze bugetul Romaniei pentru anul 2010.
"Delegatia care a venit la Bucuresti are rolul de a finaliza bugetul pe 2010 cu actualul guvern, astfel incat pe discutiile pentru guvernul pe 2010 sa se plece de la un punct comun in asa fel incat atat Fondul, cat si Comisia si Romania sa poata sa prezinte, cat mai repede, un buget pentru 2010 in Parlament", a spus Tanasescu.