Romania ar putea castiga intre 120 si 300 de milioane de dolari in perioada 2008-2012 numai din vanzarea unor certificate, echivalent a zece milioane de tone de emisii de carbon. In acest sens, vicepremierul si ministrul Afacerilor Economice din Olanda, Laurens Jean Brinkhorst, a semnat ieri o scrisoare de intentie cu reprezentantii Mediului pentru cumpararea unei cantitati de zece milioane tone echivalent dioxid de carbon in intervalul 2008-2012, in cadrul Protocolului de la Kyoto.
Oficialul olandez a afirmat la un seminar privind energia regenerabila ca Olanda va cumpara aceste emisii la pretul pietei, care variaza intre 12 si 30 de dolari pe tona. Despre ce este vorba de fapt.
Firmele romanesti mari poluatoare vor primi, imediat ce legislatia va fi implementata, un numar de certificate de emisii de gaze cu efect de sera, pe care le vor putea vinde, din 2007, in cazul in care cantitatea de dioxid de carbon emisa in atmosfera este sub nivelul aprobat de Ministerul Mediului.
Astfel, pana la sfarsitul anului, fiecare companie mare poluatoare va primi o cota de emisii de dioxid de carbon pe care nu are voie sa o depaseasca, adica sa o emita in atmosfera. Aceasta cota de emisii va fi determinata pe baza emisiilor produse intre anii 2000 si 2004.
Marii poluatori au primit deja chestionare pentru a raporta nivelul emisiilor pe baza carora se va face o prognoza pana in 2012. In functie de cantitatea exprimata in tone de dioxid de carbon pe care estimeaza ca o va emite, fiecare companie va primi un numar de certificate, un certificat corespunzand unei tone de dioxid de carbon. Incepand de la anul, la sfarsitul fiecarui an fiecare companie va fi controlata de un organism independent, pentru a se vedea daca a depasit sau nu nivelul alocat.
Daca o companie va reusi sa emita mai putin dioxid de carbon decat cantitatea prognozata, va putea sa vanda certificatele de emisii altor companii care au nevoie de un numar suplimentar de certificate, pentru ca produc mai mult emisii nocive si deci polueaza mai mult. Orice tona de emisie poluanta in plus peste cota alocata va fi amendata cu 40 de euro in 2007 si cu 100 de euro in 2008-2012.

40-50 de milioane de tone de dioxid de carbon, de vanzare

Aceste certificate de emisii ale gazelor cu efect de sera vor fi tranzactionate incepand din 2007 pe o platforma special dedicata, care ar putea fi operata de OPCOM, operatorul pietei de energie electrica. Romania si-a asumat angajamentul ca pana in 2012 sa reduca emisiile de gaze cu 8%. Oricum, tara noastra produce mai putine emisii poluante cu circa 40% sub limitele alocate, ceea ce inseamna o cantitate de 40-50 de milioane de tone de dioxid de carbon disponibila, pe care Romania o va putea vinde.
Mai trebuie spus ca in statele membre ale Uniunii Europene implementarea schemei de tranzactionare a certificatelor de emisii a fost realizata inca din 2005.

Plan de alocare a cotelor de emisii

Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor elaboreaza in prezent un plan de alocare de cote de emisii de dioxid de carbon pentru marile companii industriale care opereaza capacitati de productie poluatoare.
Realizarea schemei de tranzactionare a emisiilor de gaze cu efect de sera face parte din obligatiile de mediu pe care Romania si le-a asumat in Tratatul de aderare la Uniunea Europeana.
Acest mecanism este gandit ca un instrument de implementare a Protocolului de la Kyoto, pe care Romania l-a ratificat in 2001.