Fermierii romani pot beneficia pana in 2013 de fonduri nerambursabile in valoare de aproape 992 de milioane de euro pentru dezvoltarea fermelor vegetale si zootehnice, numai daca depun proiecte viabile pe masura 121 ‘Modernizarea exploatatiilor agricole', cuprinsa in Programul National de Dezvoltare Rurala.
Din fondurile totale alocate masurii 121 prin Fondul European de Dezvoltare Rurala, 80% reprezinta contributia Uniunii Europene, iar 20% - cea a Guvernului Romaniei. Suma totala cuprinsa in aceasta masura, inclusiv cofinantarea privata, se ridica la 1,84 miliarde de euro. Prin masura 121, se acorda fonduri nerambursabile in proportie de 50-75% din valoarea eligibila a proiectului, fondurile reprezentand co-finantarea publica, la care trebuie sa se adauge contributia privata. Potrivit ghidului, masura 121 are ca obiective introducerea si dezvoltarea de tehnologii si procedee noi, diversificarea productiei, ajustarea profilului, nivelului si calitatii productiei la cerintele pietei, inclusiv a celei ecologice, precum si producerea si utilizarea energiei din surse regenerabile. De asemenea, mai sunt incluse adaptarea exploatatiilor la standardele comunitare, cresterea veniturilor exploatatiilor agricole sprijinite, sprijinirea membrilor grupurilor de producatori sau ai altor forme asociative in vederea incurajarii fenomenului de asociere.
Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Masura 121 sunt persoane fizice autorizate si persoane juridice, care functioneaza in domeniul agricol, asociatii familiale, diferite societati agricole, grupuri de producatori, cooperativele agricole. Nu se incadreaza in categoria beneficiarilor eligibili pentru aceasta masura exploatatiile de subzistenta (exploatatii care produc exclusiv pentru autoconsum) de sub doua UDE (Unitate de Dimensiune Economica), care exprima dimensiunea economica a unei exploatatii agricole determinata pe baza marjei brute standard a exploatatiei. Solicitantul va prezenta in cadrul cererii de finantare calculul dimensiunii economice a exploatatiei.Valoarea unei UDE este de 1.200 de euro. Astfel, un proiect poate fi considerat in acord cu potentialul agricol al zonei daca cel putin 75% din structura plantelor de cultura sau din efectivul de animale vizat de proiect se incadreaza in zona cu potential mediu. Potrivit ghidului solicitantului, beneficiarul trebuie sa fie inscris in Registrul fermelor. Se va acorda prioritate pentru proiectele care realizeaza investitii in sectorul vegetal (legume, pepiniere si plantatii de pomi si arbusti fructiferi, capsunarii, culturi de camp, pepiniere si plantatiile de vita-de-vie pentru vin si struguri de masa. De asemenea, si in sectorul de crestere a animalelor sunt prioritare investitiile in ferme de bovine pentru lapte, bovine pentru carne, porcine, ovine si caprine, pasari in sistem extensiv (cresterea gainilor ouatoare in sistem gospodaresc, in spatiu deschis) pentru oua de consum.
Plafonul minim acceptat este 5.000 de euro
Plafonul minim acceptat pentru un proiect finantat prin aceasta masura este de 5.000 de euro, aceasta suma reprezentand valoarea totala eligibila a proiectului. Plafonul maxim acceptat pentru un proiect finantat prin Masura 121 este diferentiat in functie de tipul investitiei si categoria de beneficiar si poate ajunge pana la 4 milioane de euro.
De asemenea, cofinantarea publica este diferentiata in functie de anii de finantare si de categoriile beneficiarilor. Astfel, pentru perioada 2007-2009, valoarea maxima a cofinantarii publice este de un milion de euro, iar ponderea sprijinului nerambursabil va fi de maximum 50%. Valoarea maxima eligibila a unui proiect nu va depasi insa 2 milioane de euro. Procentajul sprijinului nerambursabil se va putea majora cu 5% pentru investitiile realizate de tinerii agricultori, cu 10% pentru investitiile realizate de agricultorii din zonele montane cu handicap natural si in arii naturale protejate incadrate in reteaua Natura 2000 si cu 25% pentru investitiile avand drept scop protectia apelor impotriva poluarii cu nitrati proveniti din surse agricole.
Romania are al patrulea buget de dezvoltare rurala intre statele Uniunii Europene, in valoare de circa 8,02 miliarde de euro, pentru perioada 2007-2013, la care se adauga 1,7 miliarde de euro de la bugetul national.