Mediul de afaceri din Oltenia, asociatiile si fundatiile, agentiile judetene de ocupare a fortei de munca si universitatile pot accesa fonduri europene pe trei domenii de interventie, lansate, ieri, la nivel regional.Oportunitatile de accesare a fondurilor structurale s-au îmbunatatit odata cu lansarea de ieri, de la Craiova, dar pe toata regiunea Oltenia, a doua axe prioritare din cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU): Axa prioritara 3, din care au fost lansate doua domenii majore de interventie: Domeniul 3.1 "Promovarea culturii antreprenoriale" si Domeniul 3.2 "Promovare si sprijin pentru întreprinderi si angajati pentru promovarea adaptabilitatii" si Axa 5, care cuprinde mai multe domenii, dar Domeniul major de interventie 5.1 "Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare" este gestionat prin organismul intermediar regional mentionat. Directoarea Organismului Intermediar Regional POS-DRU Sud-Vest Oltenia, Mona Luminita Turcitu, a precizat ca pentru cele doua axe prioritare de mai sus sunt disponibile 12 milioane de euro, iar proiectele se pot depune pâna pe 29 august 2008. "Acum se schimba vitezele în ceea ce priveste fondurile structurale. România are de cheltuit patru miliarde de euro pâna în 2013. Astazi avem 12 milioane de euro pe regiune, iar sesiunea de proiecte se încheie pe 29 august 2008. Principiul pe baza caruia se ofera finantarea va fi 'primul venit, primul servit!', a spus Mona Luminita Turcitu. 
Cererile de finantare, completate on line Organizatorii evenimentului le-au explicat oamenilor de afaceri prezenti la eveniment ca persoanele interesate sa depuna proiecte pe domeniile de mai sus pot aplica online pe un sistem informatic special creat pentru a facilita accesul la cererea de finantare. "O astfel de cerere se completeaza on line în cel mult trei ore, apoi se printeaza, se stampileaza, se dateaza si se trimite prin posta, cu anexele aferente", a afirmat Mona Turcitu. Adresantii se pot înscrie pe site-ul www.fseromania.ro/proiecte, iar de acolo se înregistreaza, dupa care intra pe sectiunea Actionweb si completeaza cererea în format electronic. Proiectele pot fi cuprinse între 185.000 de lei si 1.849.999 de lei. Valoarea maxima a finantarii din fondurile europene este de 98% din proiect pentru cele de drept public si de 95% din valoarea proiectului pentru cele de drept privat. Deci, finantarea din partea firmelor sau a altor entitati eligibile este de 2%, pentru cele de stat, si de 5%, pentru cele din mediul privat. 
Cine are dreptul la fonduri Pe Domeniul 3.1 "Promovarea culturii antreprenoriale", beneficiarii eligibili sunt microîntreprinderile si IMM-urile, universitatile publice si private acreditate, centrele sau institutele de cercetare cu atributii în dezvoltarea antreprenoriatului, ONG-urile, camerele de comert etc. Acestia pot depune proiecte pentru activitati diverse din care enumeram doar câteva, asa cum sunt ele întâlnite în ghidurile de finantare. Se pot obtine fonduri nerambursabile europene pentru "sprijinirea sistemelor teritoriale de servicii integrate pentru dezvoltarea afacerilor prin studii de fezabilitate, cercetari de piata si analize privind cererea în mediul de afaceri". De asemenea, se pot dezvolta "scheme de ajutoare si stimulente pentru a sprijini demararea activitatilor unei afaceri, antreprenoriatul si ocuparea pe cont propriu" sau pentru "dezvoltarea si implementarea campaniilor de informare si constientizare privind oportunitatile existente în vederea încurajarii antreprenoriatului". Grupurile-tinta pentru acest domeniu de interventie sunt angajatii, personalul de conducere din întreprinderi (mai ales din microîntreprinderi si IMM-uri), întreprinzatorii si persoanele care doresc sa initieze o activitate independenta. 
Formare profesionala Pe Domeniul 3.2 "Formare profesionala si sprijin pentru întreprinderi si angajati pentru promovarea adaptabilitatii" sunt eligibile activitati care se refera la aplicarea unor metode inovatoare în vederea organizarii flexibile a muncii, inclusiv noi forme de îmbunatatire a conditiilor de munca. La fel, sunt eligibile activitati de furnizare a programelor de formare profesionala, în special pentru microîntreprinderi si IMM-uri etc. Beneficiarii eligibili pe acest domeniu sunt microîntreprinderile, IMM-urile, organizatiile sindicale si patronale, asociatiile profesionale si cele ale IMM-urilor, ONG-urile, universitatile, agentiile judetene de ocupare a fortei de munca si altele. Acest segment se adreseaza angajatilor, întreprinzatorilor, persoanelor fizice autorizate, managerilor de tot felul, personalului din sectorul sanatatii si specialistilor în medicina muncii.
Pe Axa 5, Domeniul 5.1 lansat ieri pe regiune si numit "Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare", sunt acceptate proiecte pentru activitati legate de facilitarea accesului pe piata muncii, respectiv activitati care au drept scop motivarea persoanelor în cautarea unui loc de munca în vederea integrarii pe piata muncii.