Recuperarea economiei mondiale a inceput, insa sustenabilitatea acesteia depinde de cresterea exporturilor Statelor Unite si a importurilor statelor din Asia, in special China, a declarat, marti, economistul-sef al Fondului Monetar International (FMI), Olivier Blanchard.
Produsul Intern Brut la nivel mondial ar putea sa scada sub valoarea inregistrata inainte de declansarea crizei finaciare, a adaugat el.
"Schimbarea nu va fi simpla. Criza a lasat urme adanci, care vor afecta cererea si oferta pentru multi ani", a afirmat Blanchard.
Consumul din Statele Unite, reprezentand 70% din economia americana si o parte importanta a cererii mondiale, nu va reveni rapid la nivelul de dinaintea crizei economice, intrucat populatia se confrunta cu pierderi de mii de miliarde de dolari ca urmare a declinului preturilor locuintelor si al pietelor de capital.
Criza financiara i-a facut pe americani mai constienti de riscurile cu un grad redus de probabilitate, insa cu efecte devastatoare, considera economistul-sef al FMI.
Astfel, consumatorii din SUA nu vor reveni la obiceiurile anterioare crizei privind cheltuielile, iar atat partenerii comerciali, cat si Statele Unite, vor trebui sa se adapteze. Tarile cu economii emergente din Asia, mai ales China, trebuie sa joace un rol important in acest proces, a adaugat el.
"Din punctul de vedere al SUA, o scadere a surplusului de cont curent al Chinei ar putea contribui la cresterea cererii si sustinerea recuperarii economiei americane. Ar creste importurile din Statele Unite, sprijinind astfel revenirea economiei mondiale", a spus Blanchard.
Pentru ca autoritatile chineze sa creasca cererea interna, trebuie sa ofere un sistem de asigurari sociale mai puternic si sa sprijine accesul populatiei la credite, incurajand consumul si nu economisirea.
"Avansul importurilor Chinei si aprecierea yuanului (moneda nationala chineza) vor creste exporturile nete ale Statelor Unite", a adaugat oficialul Fondului.
FMI se asteapta la un declin de 1,4% al economiei mondiale in 2009, respectiv la o crestere economica de 2,5% in 2010. Fondul a modificat in iulie prognoza din aprilie, care indica scaderi de 1,3% in 2009 si o crestere de 1,9% in 2010.
Pentru Uniunea Europeana, FMI estimeaza o contractie economica de 4,7% in 2009 si 0,1% anul urmator.
In cazul Romaniei, FMI se asteapta la o scadere economica de 8-8,5% in 2009, dublu fata de estimarea anterioara, din luna martie, de 4,1%.