Când unei firme îi sunt blocate conturile, întreaga activitate îi este afectata pentru ca nu mai poate face nici o plata prin virament.  Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Dolj sperie agentii economici cu o masura de executare silita care da roade: blocarea conturilor bancare ale debitorilor. Procedurile fiscale permit acum organelor statului sa blocheze toate conturile pe care le are un datornic la mai multe banci. O astfel de masura paralizeaza activitatea firmei respective din cauza ca aceasta nu mai poate face nici o plata prin viramente bancare. Nu pot fi platiti nici furnizorii, nici ratele la creditele bancare, nici cele la liniile de credit, nici salariile. Firma ale carei conturi sunt executate de Finante poate doar sa efectueze plati cash, dar aceasta metoda nu ajuta agentul economic sa-si desfasoare activitatea în conditii normale. Vestea ca o companie este rau-platnica se raspândeste rapid în mediul de afaceri. Daca un partener de afaceri afla despre firma „X“ ca i-au fost blocate conturile pentru neplata la timp a datoriilor, atunci respectiva societate trece pe lista neagra. Partenerul va fi reticent la semnarea unui nou contract de colaborare. Activitate blocataExista societati care fac plati la interval de câteva zile cu sume mari si care îsi achita datoriile catre bugetul consolidat al statului la timp. În schimb, câteva mii de firme din Dolj întârzie plata darilor catre stat. Acestea au ignorat somatiile trimise de Finantele doljene si s-au ales cu toate conturile blocate. „În anul 2007, am intensificat masurile de executare silita, în special prin indisponibilitatea conturilor bancare. Au fost blocate 53.524 de conturi în cazul mai multor agenti economici si prin aceasta masura s-au încasat 97,2 milioane de lei, reprezentând o crestere de 579% fata de 2006“, a declarat ieri, într-o conferinta de presa, directorul executiv al DGFP Dolj, Mihai Antonescu. Acesta sustine ca Fiscul transmite mai întâi somatie agentilor economici cu debite catre bugetul consolidat al statului, iar „daca în 15 zile de la trimiterea somatiei, firma nu-si plateste debitele, atunci îi blocam toate conturile de la toate bancile si este nevoita sa achite. De departe, pe anul 2007, metoda blocarii conturilor a avut cea mai mare eficienta“. Reprezentantii DGFP Dolj sustin ca arieratele bugetare aflate în sold la Dolj pe 2007 s-au diminuat cu 14,39%, în principal datorita executarii silite prin blocarea conturilor firmelor cu datorii. Platile ce pot fi efectuate din casieria unei societati sunt foarte mici, comparativ cu milioanele de lei ce trebuie achitate catre furnizori sau catre terti prin conturile bancare. Firmele cu datorii, suspecteCompaniile care se respecta tin neaparat ca, înainte de a încheia un contract cu un partener de afaceri, sa-i verifice bonitatea: daca este înregistrat la Registrul Comertului, daca figureaza cu datorii pe site-ul Ministerului Finantelor etc. Daca o firma are conturile bancare blocate, eventualii parteneri vor fi reticenti în a colabora cu un rau-platnic. În statele mai dezvoltate ale UE exista liste întregi publicate pe internet chiar cu firme care întârzie plata furnizorilor. Asemenea companii sunt evitate de partenerii de afaceri. „În Italia, daca figurezi pe o astfel de lista de rau-platnici, nimeni nu va mai face afaceri cu tine. În curând sper sa fie asa si la noi. Cei care nu platesc la timp sa fie exclusi din mediul de afaceri“, spunea recent un om de afaceri din Craiova.