Facilitatea de finantare pentru societatile de leasing oferita de FNGCIMM SA-IFN permite sustinerea activitatii IMM-urilor, inclusiv a celor fara istoric de functionare, prin inlesnirea accesului la finantare prin leasing financiar, cu costuri minime, a declarat pentru "Replica" ec. Cristian Vanghele, inspector financiar bancar in cadrul Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM Reprezentanta Constanta. Implicit este sustinuta si activitatea societatilor de leasing financiar din categoria IMM, cu precadere a celor independente. Finantarea se face in proportie de maxim 95% a contractului de leasing financiar pentru utilizatorii fara istoric de functionare si de maxim 90% a contractului de leasing financiar pentru utilizatorii cu istoric de functionare, a precizat Vanghele.

Facilitatea de finantare pentru societatile de leasing este disponibila in lei, in limita sumei de 4,5 milioane lei / societate de leasing. Suma pusa la dispozitia societatii de leasing de catre F.N.G.C.I.M.M SA poate fi utilizata sub forma de trageri, in vederea achizitionarii de bunuri (noi sau second hand) care urmeaza a fi predate in regim de leasing financiar utilizatorilor eligibili, intr-o perioada de maximum 6 luni de la data semnarii acordului cadru de finantare. Durata maxima de rambursare a sumei puse la dispozitie este de 66 de luni. Finantarea aferenta unei trageri poate fi de maximum 95%, din pretul de achizitie (inclusiv TVA) al bunului ce urmeaza sa fie predat in regim de leasing financiar, pentru utilizatorii din categoria intreprinderilor mici si mijlocii fara istoric de functionare sau de maximum 90 %, din pretul de achizitie (inclusiv TVA) al bunului ce urmeaza sa fie predat in regim de leasing financiar, pentru utilizatorii din categoria intreprinderilor mici si mijlocii cu istoric de functionare, a adaugat expertul FNGCIMM Reprezentanta Constanta.

De produsele si serviciile oferite de FNGCIMM SA-IFN pot beneficia si persoanele juridice

Pentru produsele si serviciile oferite de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri beneficiarii eligibili trebuie sa fie persoane fizice sau asociatii familiale autorizate sa desfasoare activitati economice. De asemenea, mai pot beneficia de produsele si serviciile oferite de FNGCIMM SA-IFN persoanele juridice, respectiv societatile comerciale sau societatile cooperative, care indeplinesc cumulativ conditiile prevazute de Legea nr.346/2004 pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii IMM-urilor.