Noua lege a insolventei va rade din piata in procedura de urgenta circa 240.000 de firme. Actul normativ aduce o serie de modificari la legea falimentului, menite sa simplifice procedurile in domeniu, la solicitarea UE. In Dolj, instantele comerciale au avut anul trecut pe rol 250 de dosare de faliment.
Societatile comerciale functioneaza de curand dupa o noua lege a insolventei. Modificarile aduse Legii nr. 64/1995, a falimentului si reorganizarii judiciare, sunt menite sa curete economia de firmele bolnave, care nu pot face fata mediului concurential de pe piata comuna a UE, au argumentat specialistii in domeniu. Principalele noutati se refera la scurtarea perioadei de declansare a falimentului in anumite cazuri, precum si la posibilitatea creditorilor de a-si alege singuri lichidatorul judiciar. Potrivit legii, o societate ajunge in stare de insolventa atunci cand nu mai dispune de fonduri pentru plata datoriilor exigibile, printre care se numara cele catre buget, furnizori sau salariati.
Insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul nu si-a platit datoriile fata de unul sau mai multi creditori. Pragul minim pentru declansarea insolventei este de 10.000 de lei noi sau 100 de milioane de lei vechi. Exceptie fac restantele salariale, unde pragul minim este de sase salarii medii pe economie. Statisticile mai spun ca 90% din firmele aflate in insolventa devin falimentare.
Faliment urgent pentru firmele-fantoma
Legea prevede si o procedura simplificata, aplicabila debitorilor care nu indeplinesc unele dintre conditiile cerute de lege, printre care enumeram: faptul ca nu mai au nici un bun in patrimoniu, actele constitutive sau documentele contabile nu mai pot fi gasite, administratorul nu poate fi gasit sau sediul nu mai exista sau nu mai corespunde adresei inregistrate la Oficiul Registrului Comertului (ORC). Procedura simplificata prevede ca debitorul intra direct in procedura de faliment, fie o data cu deschiderea procedurii insolventei, fie dupa o perioada de observatie de maximum 60 de zile, in care vor fi analizate o serie de elemente specifice, precizate in lege. Dupa aplicarea ei, se estimeaza ca aproximativ 240.000 de firme-fantoma din Romania vor disparea.
De asemenea, procedura simplificata mai este aplicabila si societatilor care solicita aceasta forma de inchidere, precum si la firmele care si-au pierdut dreptul la reorganizare judiciara. In ce priveste reorganizarea judiciara, trebuie spus ca ea este interzisa firmelor care au beneficiat de procedura in ultimii cinci ani, precum si acelor societati unde administratorii au comis infractiuni, cum ar fi cele privind concurenta. Astfel, o data cu demararea procedurii simplificate, este exclusa orice posibilitate de a mai solicita reorganizarea judiciara. Si creditorii au o pozitie mai importanta in cadrul procedurii de insolventa. Judecatorul sindic nu se va mai pronunta pe chestiunile de management, de oportunitate sau comerciale, acestea revenind administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar si creditorilor, care isi pot impune pozitia in legatura cu orice act care priveste administrarea societatii. Creditorii pot chiar prelua societatea sa o administreze sau sa vanda actiuni. Daca debitorul contesta cu rea-credinta starea de insolventa si judecatorul respinge contestatia si il declara in faliment, acesta nu va mai putea sa propuna un plan de reorganizare, pentru ca judecatorul va considera ca a incercat sa tergiverseze procedura.
250 de falimente in Dolj
Potrivit informatiilor furnizate de Laura Nedelcu, purtatorul de cuvant al Tribunalului Dolj, instantele sectiei comerciale au avut anul trecut in lucru circa 250 de dosare de faliment. Datele oficiale ale ORC Dolj arata ca aproape jumatate din cele circa 25.000 de firme doljene risca sa fie dizolvate din diferite motive.