Din cauza fainurilor animale folosite ca mijloc de hrana, in ultimii ani, in tot Occidentul animalele ierbivore au devenit carnivore. Desi conduc la o crestere rapida a puilor, aceste fainuri au efecte negative asupra sanatatii omului. Ca un semnal de alarma, o data cu declansarea bolii vacii nebune acum cativa ani la britanici, Uniunea Europeana a spus “gata cu fainurile animale“. Aceste fainuri se obtin din cadavrele arse ale animalelor moarte.
Consilierul ministrului Agriculturii pe probleme de integrare, Dacian Ciolos, ne-a declarat ca la noi se foloseste inca acest tip de hrana, mai ales la cresterea puilor. Este trist totusi ca nu s-a renuntat inca la fainurile animale, in contextul in care Romania dispune de resurse suficiente pentru o hrana mai sanatoasa. “Acest lucru ar putea conduce la boli pe care sa nu le putem controla“, a spus Dacian Ciolos. Totusi, oficialul din Agricultura a precizat ca nu este sigur daca fainurile animale hranesc si porcii, si vacile, exceptie facand doar bovinele care se tin la ingrasat“. Mai pe romaneste zis, ce ne trebuie productie-record daca nu este sanatoasa?

Produse - made in Romania

De aici si dorinta noastra de a cauta, inca, pe piata, produse care sa poarte marca romaneasca. “Rosii dulci romanesti“, “mere romanesti“ sau “varza romaneasca“, timid scrise pe placutele din supermarketuri, sunt preferatele celor din import, din Turcia sau Olanda.
Mai mult chiar, in sprijinul acestor idei, chiar si taranii din piete isi vand produsele mai bine strigand “...sunt romanesti, duduie!“
Dar cat vom mai avea posibilitatea sa alegem intre natural si mai putin natural?
Romania se va conforma curand normelor de mediu ale Uniunii Europene.