La sala de conferinte a Hotelului Ibis din Constanta s-a desfasurat ieri un seminar de prezentare a produselor oferite de institutia bancara Eximbank, manifestare organizata cu sprijinul Camerei de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura. Cu aceasta ocazie, Ionel Stefan, directorul Sucursalei Constanta a Eximbank a facut referire la faptul ca aceasta banca cu capital de stat sustine in numele si in contul statului roman mediul de afaceri autohton. Avand un capital social de 210 milioane de euro, Eximbank ofera garantii pentru IMM-uri in vederea contractarii de credite pentru dezvoltarea activitatilor productive, garantii care pot atinge pana la 80% din valoarea creditului contractat. De asemenea, Eximbank mai ofera polite de asigurare pentru exportatorii romani, care asigura riscul de neplata a livrarilor de marfuri pe pietele externe si chiar riscurile pentru pierderea investitiilor efectuate de firmele romanesti in strainatate. Totodata, Eximbank pune la dispozitia clientilor sai rapoarte cu informatii comerciale pentru pietele externe, precum si rapoarte de risc de tara, a adaugat Ionel Stefan. Nu in ultimul rand, Eximbank acorda pentru investitorii mici si mijlocii din tara noastra finantari din fondurile proprii ale bancii.