CorectNews informeaza : Ion Cristoiu se intoarce la Evenimentul zilei

La douazeci de ani de la infiintarea "Bulinei rosii" - primul tabloid de pe piata romaneasca, Ion Cristoiu se intoarce la ziarul care i-a adus cel mai mare succes din cariera, chiar daca acesta se baza pe gaini-mamifere si alte inventii de acest gen.
Dupa ce a intrerupt relatia cu Evenimentul zilei, Ion Cristoiu a fost editorialist la diverse publicatii (Cotidianul, Azi, Monitorul de Bucuresti etc.) apoi, din decembrie 2002, a fost directorul postului Realitatea TV, al carui patron era, pe atunci, Silviu Prigoana. Cunoscutul jurnalist este directorul revistei Historia si scrie articole in Adevarul, realizand, in acelasi timp, emisiunea "Ultimul cuvant" la B1 TV. Inainte de instalarea noii conduceri la Evenimentul zilei, Cristoiu a avut relatii mai mult decat incordate cu vechea echipa, ostilitati soldate cu doua procese pe care le-a intentat conducerii ziarului.
Revenirea lui Ion Cristoiu la vechea matca pare sa fi avut loc la insistentele fostului sau discipol si protejat, Dan Andronic, devenit, anul trecut, actionar la Evenimentul zilei. Pentru inceput, Cristoiu va scrie editoriale, dar nu exclude o implicare mai profunda in activitatea editoriala a redactiei, dupa cum nu exclude nici incetarea colaborarii cu Adevarul. Fostul director al Evenimentului zilei se intoarce la "prima iubire" intr-un moment destul de nefast. Dincolo de faptul ca tirajul ziarului se afla de mai multa vreme in cadere libera, politica pro-basista a Evenimentului zilei a indepartat si o mare parte a cititorilor fideli. Oricum, ca fosti colegi, ii uram lui Ion Cristoiu succes in noua sa aventura gazetareasca.
(Sursa: Express Press)