Produsele accizabile, fie ca este vorba de cele din alcool, petroliere sau din tutun, reprezinta o sursa de inavutire rapida, dar si o sursa de evaziune fiscala care cu greu poate fi eradicata de organele de control. Din statisticile care circula pe piata, reiese ca peste 50% din bauturile spirtoase aflate la comercializare provin din economia subterana. Semnalul de alarma a fost tras, demult, de producatorii autorizati care lucreaza "la lumina", insa autoritatile nu reusesc sa razbeasca.
Calin Gal, comisarul-sef al Garzii Financiare Bihor, ne-a informat ca cele mai mari cantitati de alcool confiscate pe piata bihoreana provin din judetele Satu Mare si Maramures. In ultima luna, comisarii GF au descoperit ca "afaceristii" din judetele mentionate transporta, cu ajutorul unei dubite albastre, cantitati uriase de alcool in Bihor si in judetele limitrofe. Ei au depistat ca una dintre persoanele care fac parte din retea este oradeanca Olaga Czentye, la care a fost depistata cantitatea de 2.500 de tone de alcool etilic, depozitat in damigene si bidoane de 50 de litri. Pe langa aceasta cantitate, au mai fost descoperiti pe Calea Clujului, nr. 132, spatiu inchiriat si nedeclarat pentru autorizarea unei astfel de activitati, inca 1.000 de litri de alcool. Acesta era destinat amestecarii cu apa si cu diferiti coloranti, dupa care ar fi fost livrati pe piata sub forma de bauturi alcoolice (in special ca votca sau rom). Operatiunea in sine a fost pregatita in imobilul amintit mai sus, scotandu-se din cei 2.500 de litri de alcool circa 6.000 de litri de "bauturi alcoolice", gata sa fie livrate pe piata bihoreana. Niciun litru de alcool nu avea documente de provenienta. De asemenea, alcoolul a fost verificat si de laboratoarele LAREX, gasindu-se o concentratie de 96%.
"Am reusit sa calculam prejudiciul adus bugetului de stat pentru intreaga cantitate de bautura alcoolica si valoarea lui se ridica la 90.000 de lei (900 de milioane de lei vechi), din care TVA reprezinta 17.280 de lei, iar impozitul de profit, 1.280 de lei. Pentru acest caz am intocmit o sesizare penala pe care am inaintat-o organelor de justitie", a declarat seful Garzii Financiare Bihor.
Din datele Ministerului Economiei si Finantelor reiese, in mod ciudat de altfel, ca verificarile care se fac de tot felul de echipaje ale Fiscului in teritoriu ocolesc zonele in care exista o activitate densa a antrepozitelor fiscale, dar sunt mai dese acolo unde sunt mai putine, ca de exemplu Bihorul. Acum, chestiunea cu judetul Maramures, cum ca ar cel mai activ in ceea ce priveste producerea alcoolului etilic, este arhicunoscuta, acolo fiintand circa 27 de antrepozite fiscale pentru alcool, in timp ce in Bihor nu mai este decat unul, cel de la Sudrigiu. Or, daca se cunoaste acest lucru, si daca ceea mai mare cantitate de alcool nedeclarat si neaccizat vine din Maramures, de ce Fiscul nu ia masurile care se impun? Am pus si eu o intrebare.