Moshemordechai.ro: Razboiul comentatorului cu textul

Fac zilnic, pentru uz personal, un fel de revista a presei. Iau gazetele, blogurile, portalurile de stiri la rand, fara sa tin seama de afilieri, simpatii, idiosincrazii - asta e presa, pe asta o consumam. Fireste, timpul ( ce truism!) e o resursa care se cere cheltuita cu mare cumpatare, asa ca nu am vreme decat pentru acele cateva pe care le socotesc eu relevante - cu riscul inerent, al subiectivismului, de a omite lucruri importante. Se scrie mult, destul de prost si ( e aproape o regula) carmit puternic in directia spre care tinteste patronul, sponsorul s.a.m.d.
Nu o sa redeschid discutia despre starea presei ca asta nu se mai termina, dar as vrea sa ma opresc putin asupra comentariilor. Aici lucrurile sunt mult mai interesante. Spectacolul comentariilor din subsolul articolelor e unul de sine statator, se duc batalii teribile (in care limba romana e victima de serviciu!), au loc cotonogeli zdravene, decolate de mult de pe pajistea subiectului, revarsati intr-o frenezie fara oprelisti a libertatii de exprimare, comentatorii isi varsa umorile pana la ultima picatura, in raspar, de cele mai multe ori, cu logica sau orice rudiment de decenta. Totul devine pretext de rafuiala, informatia e irelevanta, subiectul e evacuabil, democratia se reduce la raget, iar libertatile esentiale la dreptul de a vomita. Presa, fara indoiala, e criticabila, multe sunt de reprosat starii actuale a presei, dar e suficient sa zabovesti putin la spectacolul comentariilor pentru a vedea cum arata ( o parte, e drept!) consumatorul de presa, iar atunci intelegi ca lucrurile sunt ceva mai complicate.
Exista, nu trebuie mare finete in observatie pentru a nota asta, cateva categorii generice de comentatori, pe care cred ca le-am identificat. Omit din capul locului omniprezenta, zgomotoasa si atat de toxica grupa a postacilor cu simbrie. Astia fac parte dintr-o specie particulara, sunt comentatorii cu condicuta, injura pe leafa, nu au opinii, le consuma de-a gata pe cele livrate de catre angajator- e drept, uneori le metabolizeaza si incep sa le creada ale lor. Intr-un inventar sumar si grabit avem tipul asta de comentatori:
- Cel care stie el mai bine. E nelipsit. Indiferent care e subiectul, el e dinainte competent, are propria opinie, care e mereu singura valabila, functioneaza in regim de austeritate de argumente, dar e rastita. In general e vehement, plin de dispret fata de lumea care il citeste pe autorul articolului, in loc sa-l bage in seama, pe el, omniscientul.
- Revoltatul de serviciu. Asta nu e de acord cu nimic. E suparat pe toti, incepand cu autorul articolului si terminand cu seful de gara din Plopeni. Toti sunt - in mintea lui- niste nenorociti care ar trebui executati.
- Paranoicul. Vrea sa injure si el, sa isi ia portia legiuita de libertate de expresie, dar ii e teama. De servicii, de extraterestri, de conspiratiile masonice, de oameni Vaticanului. Pentru ca intreg universul, ii urmareste lui, personal fiecare miscare, e supravegheat, haituit, abuzat... Bine, nu e, dar el asa crede. Asa ca mai intai isi imagineaza ca isi protejeaza identitatea, apoi abia poate sopti, temator, despre uriasele conspiratii globale.
- Umoristul amator - Aici avem de a face cu prietenii bascaliei, care sunt absolut convinsi ca tot ce le iese pe gura e de un umor fara egal, ca le tasneste ironia prin buricele degetelor, la fiecare apasare a tastei. Umorul si ridicolul au cardasia lor, e drept, dar nu reprezinta acelasi lucru.
-Doctul de Google. E o categorie fara de care totul ar fi plicticos. Aici ne intalnim cu cel care, la orice subiect, are disponibil un link relevant, pentru ca el e singurul care are acces la Google si, ca atare, poate imparti lumina si celorlalti.
- Solicitantul de solutii. Mai ales la articolele legate de politica, mai ales in zona de presa interesata de politica, acolo il gasim foarte activ. In principiu ar fi dispus sa fie de acord cu autorii articolelor, dar il opreste un principiu: vrea solutii, nu critici! I-a intrat in cap ca asta inseamna gandire pozitiva! Nu-i trece prin cap sa ceara solutii politicianului despre care e vorba in articol, nu are nici cea mai mica intentie sa pretinda raspunsuri de la cei pe care ii voteaza si plateste din impozitele sale si care cu asta ar trebui sa se ocupe. Nu! El pretinde acolo, pe loc, solutii de la gazetarul care a indraznit sa critice.
- Agramatul prolix. Categoria asta nu mai trebuie explicata.
- Consumatorul de majuscule. Nici categoria asta nu trebuie, sper, explicata.
-Cel care e mereu de acord . E clar, nu?
Sigur, mai exista vanatorul de greseli, traficantul de zvonuri, delatorul prost informat, nostalgicul debusolat, hipsterul relaxat, etc. etc. Dar pe langa toate acestea, mai exista si o ultima categorie, esentiala, care le face pe toate cele de mai sus suportabile: comentariul inteligent. Pentru ca poate fi intalnit cu o frecventa mai mare decat s-ar putea crede si, nu de putine ori, are enunturi mai interesante decat articolul la care comenteaza.
Asa ca in evaluarea starii presei n-ar fi rau sa tinem seama si de dumnealor consumatorii.