Conducerea societatii craiovene sustine ca principala cauza a pierderilor cifrate deja la 4.000.000 de euro este lipsa capitalului de lucru pentru onorarea contractelor în derulare. Bancile ar refuza acordarea de noi credite, în conditiile negocierilor de privatizare. ELECTROPUTERE SA Craiova a pierdut deja 4.000.000 de euro din cauza prelungirii procesului de privatizare, sustine directorul general al societatii, Cornel Mondea. Din aceasta cauza, bancile refuza sa mai acorde credite societatii craiovene, care are nevoie de capital de lucru. În primul semestru din 2007 firma a avut o cifra de afaceri de 624 de miliarde de lei vechi, cu mult mai putin fata de cea prognozata pentru aceasta perioada - 900 de miliarde de lei vechi. Conducerea societatii sustine ca principala cauza a pierderilor o constituie lipsa capitalului de lucru, ceea ce face dificila onorarea contractelor angajate. „Nu am realizat cifra de afaceri propusa, din cauza lipsei de capital pentru asigurarea resurselor materiale, în special la fabrica de transformatoare. Avem contracte suficiente, însa nu avem bani pentru materia prima. Nici o banca nu ne mai da credite, pentru ca activele care puteau fi puse gaj sunt cuprinse în dosarul de prezentare pentru privatizare“, a afirmat directorul Mondea. Societatea craioveana îsi asigura majoritatea materiilor prime necesare productiei de transformatoare din import. Tabla silicioasa vine din Germania, SUA, Japonia si Marea Britanie, iar cuprul, din Serbia, Italia si Turcia. Încasarile din contracte nu tin pasul cu nevoia de materii prime. „Chiar astazi ne-ar trebui circa doua milioane de euro pentru fabrica de transformatoare si nu avem de unde sa le luam. Încercam sa ne descurcam cu resursele proprii, însa acestea nu acopera nivelul comenzilor. Ciclul de productie este foarte mare (chiar un an la un transformator). În aceste conditii, trebuie sa asiguram plata salariilor si a muncitorilor“, a mai spus Cornel Mondea.  Acord social cu arabii? Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care detine pachetul majoritar de 62,8% din actiunile ELECTROPUTERE Craiova, nu a prezentat pâna acum calendarul negocierilor cu compania saudita Al-Arrab Contracting, singurul ofertant admis pentru privatizarea societatii. Surse din cadrul AVAS au dezvaluit la momentul desemnarii firmei câstigatoare ca sauditii ar oferi 120 de milioane de euro, în aceasta suma intrând si plata datoriilor pe care societatea le are catre bugetul de stat. Potrivit surselor citate, arabii ar plati pe actiuni doar o mica parte din suma, restul de bani fiind directionati catre plata datoriilor la stat, capital de lucru si investitii. În prezent, datoriile catre bugetul general consolidat al statului se ridica la 1.350 de miliarde de lei vechi, însa, cu plata dividendelor, a furnizorilor si bancilor, acestea ajung la 1.940 de miliarde de lei vechi. În consecinta, capitalul arab ar fi cam singura solutie pentru ca societatea sa-si respecte contractele în derulare. Sindicatul asteapta privatizarea cu speranta si cu respectarea unui acord social din partea viitorilor investitori. „Din cele discutate pâna acum, perspectivele sunt promitatoare. Asteptam sa primim oferta lor de acord social pentru a face observatii. Avem si noi o propunere, în care solicitam pastrarea numarului de salariati, respectarea contractului colectiv de munca în vigoare si precizari punctuale privind reorganizarea fabricii dupa preluare“, a afirmat liderul sindicatului, Aurel Bojenoiu.