Energia electrica si termica se vor scumpi semestrial (la
1 ianuarie si 1 iulie), in 2005, iar gazele naturale o singura data (in ianuarie), dupa cum se arata intr-un raport asupra inflatiei realizat de Banca Nationala a Romaniei (BNR).
Scumpirile semestriale la energie vor avea loc conform acordului de supraveghere preventiva incheiat cu Fondul Monetar International in iulie 2004. Iar motivul ar consta in asigurarea acoperirii costurilor.
Potrivit BNR, majorarea pretului la gaze se va face pe baza unei metodologii noi, astfel incat pretul la producator al gazelor naturale sa atinga nivelul pretului de import pana in luna ianuarie 2007. Astfel, gazele se vor scumpi, de la 60 de dolari pe metrul cub, la aproximativ 85 de dolari pe metrul cub (la 1 ianuarie 2005).
Iar celelalte preturi si tarife administrate vor continua sa fie ajustate periodic, in functie de evolutia cursului de schimb si a inflatiei.
Cat priveste accizele, acestea nu se vor majora inainte de 1 iulie 2005.
Raportul mai precizeaza ca se vor mentine tensiunile pe piata petrolului. Drept urmare, vor fi ceva influente negative asupra pretului combustibililor pe piata interna, la care s-ar adauga cele induse de alinierea treptata a acestuia la nivelul existent in Uniunea Europeana si de deprecierea nominala a leului fata de moneda europeana (acciza aferenta combustibililor fiind exprimata in euro).