Noul Stadion National este aproape gata. Bucurestenii vor putea vizita santierul Stadionului National, in duminica Floriilor, intre orele 10.00 si 18.00, potrivit primarulului general al Capitalei, Sorin Oprescu.
Primarul Sorin Oprescu anunta ca meciul cu Argentina se va juca pe noua arena si, de asemenea, pentru inaugurarea va fi adusa sa concerteze o trupa surpriza, al carui nume nu a fost dezvaluit.
Ionut Lupescu si primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu au mers vineri sa verifice stadiul lucrarilor la Noul Stadion National.
Constructorii au terminat de construit, iar acum au ajuns la finisaje. Stadionul National va fi inaugurat cu un meci Romania - Argentina, din 11 august 2011.

Gandul a relatat vizita primarului Oprescu pe santierul Stadionului National

Prima oprire a fost la subsol. "Ne apropiem de ideea de a face o parcare aici jos. Va avea 1.800 de locuri", a explicat Oprescu, dupa care a luat-o pe scari pana la spatiul destinat sportivilor. Tot in pas alergator s-a trecut si pe langa locul unde vor fi vestiarele, baile, sauna si piscina. "Daca sunt cuminti le puneti si apa", a glumit Oprescu, in drum spre intrarea in arena stadionului.
Pe trepte, primarul general a lansat o invitatie catre fani: "E frumos, e foarte frumos. Eu am o presiune ca multi vor sa vada stadionul. M-au tot sunat bucuresteni, in special tineri intre 15 si 30 de ani, care doresc sa vada cum merg treburile la stadion. Pe toti ii chem duminica, intre orele 10 si 18, sa-l viziteze. O sa fie ziua portilor deschise. Venim aici cu ei, stabilim un traseu scurt. Zonele care urmeaza sa fie vizitate se stabilesc cu colegii mei". "Sa nu se supere daca o sa fie noroi", a avertizat seful santierului.
La baia de multime de duminica, primarul l-a invitat si pe directorului general a Federatiei Romane de Fotbal, Ionut Lupescu. "Vin daca nu e cu mici si bere", a conditionat oficialul de la FRF.
De pe trepte arenei, s-a urcat pe altele pana in camera de supraveghere, unde pe o plasma imensa rula pe repede un film cu lucrarile de constructie la stadion si din nou s-a coborat la gradene. Oprescu nu mai conteanea cu admiratia. "A iesit frumos, domnule".
Au urmat explicatii tehnice. "Cupola o sa fie ca o umbrela. Pana la inelul median este acoperisul dur, din policarbonat, care acopera tribunele. Din centru vine in falduri o membrana. Aceasta acopera doar terenul. Acoperisul fix va fi gata saptamana viitore si pe urma isi incep treaba alpinistii", a spus Bogdan Hreapca, directorul Directiei Investitii din cadrul Primariei Capitalei.
Oprescu a promis ca stadionul va fi inaugurat pe 9 august, chiar daca U2 nu mai vine la Bucuresti, fiind in turneu de promovare in Africa de Sud. Primarul a promis ca va exista un mare concert, dar "sa nu ma intrebati cu cine, ca nu va spun nici mort".