Astazi demareaza la Biroul Judetean de Renta Viagera Dolj procesul de distribuire si vizare a carnetelor de rentier, în baza carora rentierii îsi vor primi banii aferenti anilor 2005, 2006 si 2007. Rentierii au fost anuntati prin posta cu privire la data la care au fost programati sa vina sa-si primeasca (aceia care au depus dosarele de renta în 2007) sau sa-si vizeze carnetele de rentier (cei care si-au primit carnetele anii trecuti), a declarat Marinela Ungureanu, expert în cadrul Biroului Judetean de Renta Viagera Dolj. Aceasta a explicat ca au fost programati 50 de rentieri pe zi si ca s-a optat pentru acest sistem pentru ca oamenii sa nu stea ore-n sir la coada. „Cei care din diverse motive nu reusesc sa vina la data la care au fost programati pot veni în orice alta zi. Rugamintea noastra ar fi însa sa-si pastreze programarile, pentru a evita aglomeratia“, a adaugat Ungureanu. Potrivit informatiilor primite de la aceasta, rentierii care au ales sa-si arendeze terenul trebuie sa dea o declaratie pe proprie raspundere potrivit careia contractul de arenda care se regaseste la dosar este în vigoare (daca nu mai este, pierd renta pe tot anul).  Renta va veni tot prin posta, începând din aprilie Actiunea de distribuire si vizare a carnetelor de rentier va dura pâna la mijlocul lunii martie, urmând ca începând cu trimestrul al doilea sa demareze platile catre rentieri. Ca si anul trecut, banii vor veni prin posta. „În cazul în care si-au schimbat adresa de domiciliu sau în perioada respectiva nu vor fi acasa, ar trebui sa ne anunte din timp, astfel încât sa stim unde sa le trimitem banii“, a precizat Marinela Ungureanu. Doljenii au prins gustul rentei viagere Numarul doljenilor care solicita renta viagera este, de la un an la altul, din ce în ce mai mare. În 2007 au fost depuse 1.060 de dosare, cu aproape 18% mai mult decât în 2006 (900). În 2005, doar 13 doljeni au solicitat renta viagera. Aceasta tendinta s-a manifestat înca din prima parte a anului. Pâna la mijlocul lui aprilie 2007 fusesera depuse 270 de dosare, de aproape trei ori mai mult decât în aceeasi perioada a lui 2006, când au fost depuse doar 100. „Multi au capatat încredere în program deoarece au vazut ca vecinii lor au primit banii. În plus, o parte dintre cei care au arendat terenul au înteles în sfârsit ca, odata arendat, terenul ramâne tot al lor“, a afirmat Marilena Ungureanu.  Renta nu duce la pierderea pamântului Totusi, sunt multi batrâni care-si fac griji ca, daca îsi arendeaza terenul, acesta nu va mai fi în posesia lor. Alta teama a potentialilor rentieri din Dolj este si aceea ca, daca-si vor lua renta, statul va veni si le va lua terenul, fapt neadevarat. În plus, cu toate ca ar putea obtine mai multi bani, în prezent, foarte putini doljeni accepta sa-si vânda terenul. „În continuare, cele mai multe dosare sunt depuse în urma unor contracte de arenda“, a spus Marilena Ungureanu.Conditiile de eligibilitate pentru rentaRenta viagera agricola este un program de comasare a terenurilor ce se adreseaza persoanelor de peste 62 de ani care nu detin mai mult de zece hectare. Acestea pot primi anual 100 de euro pentru fiecare hectar de teren agricol vândut si 50 de euro/an pentru fiecare hectar arendat. Conditia principala e sa nu-si pastreze pentru folosinta proprie mai mult de 0,5 hectare.