Parintii unui politist care a fost gasit impuscat in cap, in incinta postului de politie Hartop, judetul Suceava, ii acuza pe adjunctul sefului IJP Suceava, comisar-sef Victor Tauciuc, si pe seful de post din localitate, agentul-sef Gheorghe Biserica, ca au pus la cale uciderea acestuia. Florin Dumitru Liuta, in varsta de 22 de ani, a fost descoperit, la sfarsitul saptamanii trecute, mort, ancheta stabilind ca s-a sinucis, tragandu-si un glont in cap.
Pentru ca nu este de acord cu verdictul, familia Liuta sustine ca nu-si va ingropa fiul pana nu se va efectua o noua ancheta. Ca urmare, prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a anuntat ieri ca va sesiza Corpul de Control al MAI care sa verifice acuzatiile de instigare la omor aduse comisarului-sef Tauciuc, care, in opinia parintilor lui Liuta, ar fi ordonat agentului-sef Biserica sa-l impuste pe fiul lor. Motivul ar fi fost faptul ca fiul lor l-ar fi inregistrat pe Victor Tauciuc in timp ce ii cerea bani pentru a-l transfera in municipiul Falticeni si ca seful de post ar fi aflat de aceasta inregistrare.