Potrivit legislatiei in vigoare, depozitele microintreprinderilor, intreprinderilor mici si mijlocii se incadreaza in categoria depozitelor garantate. Dar, pentru a beneficia de aceasta favoare, agentii economici in cauza vor trebui sa respecte anumite reguli stipulate in Regulamentul nr. 4 din 16/06/2006, publicat in 25 octombrie. Astfel, administratorii sau directorii cu drept de semnatura, daca doresc ca depozitele microintreprinderilor, intreprinderilor mici si mijlocii sa ramana in categoria celor garantate, vor trebui sa completeze declaratia privind incadrarea intreprinderii in categoria intreprinderilor mici si mijlocii, prevazuta in noul act normativ, pe care apoi vor trebui sa o depuna la bancile unde au conturi deschise, pana cel mai tarziu pe 15 decembrie 2006.
Intreprinderile nou-infiintate din categoriile precizate anterior pot beneficia, si ele, de garantarea depozitelor pe care le deschid daca la deschiderea acestora depun o declaratie in acest sens pe propria raspundere, modelul acesteia regasindu-se in acelasi act normativ. Pentru trimestrul IV al anului de raportare se va utiliza plafonul de garantare valabil in anul urmator. De asemenea, in declaratiile in cauza se vor utiliza cursurile de schimb comunicate de BNR pentru ultima zi a trimestrului de raportare. Deosebit de important e faptul ca garantarea functioneaza doar pentru anumite plafoane modificabile anual, in 2006, acesta, pe deponent, garantat, fiind egal cu echivalentul in lei a 15.000 de euro, plafon majorat la 20.000 de euro incepand cu 1 ianuarie 2007. In situatia in care intervin modificari privind incadrarea in categoria intreprinderilor mici si mijlocii, conducerea entitatii in cauza este obligata ca, in termen de 30 de zile de la producerea evenimentului in cauza, sa depuna o declaratie rectificativa, completata corespunzator.
Exceptiile care nu beneficiaza de prevedere
Populatia si patronii categoriilor de intreprinderi carora li se garanteaza prin lege anumite plafoane ale depozitelor trebuie sa cunoasca faptul ca exista 12 exceptii cand nu beneficiaza de aceasta prevedere. Practic, nu fac parte dintre depozitele garantate cele plasate de persoanele aflate in relatii speciale cu institutia de credit, respectiv, administratorii, inclusiv conducatorii, directorii din centrala, cenzorii, auditorii financiari, actionarii semnificativi ai institutiei de credit, precum si deponentii cu statut similar in cadrul altor societati din acelasi grup, familiile persoanelor fizice precizate anterior, gen sotii, rudele si afinii de gradul intai, persoanele terte care actioneaza in numele deponentilor mentionati, precum si depozitele plasate de societatile din acelasi grup. Tot in categoria depozitelor negarantate se incadreaza cele ale persoanelor fizice si juridice, inclusiv entitati fara personalitate juridica, care au obtinut, pe baza individuala, rate de dobanda si concesii financiare care au contribuit la agravarea situatiei financiare a institutiei de credit. In a treia categorie se incadreaza depozitele institutiilor de credit, inclusiv cele provenind din fondurile proprii ale acestora, cu exceptia depozitelor institutiilor de credit in faliment. In urmatoarele cinci categorii, potrivit numerotarii din actul normativ precizat anterior, se incadreaza depozitele institutiilor financiare, ale societatilor de asigurare-reasigurare, inclusiv ale intermediarilor in asigurari, ale organismelor de plasament colectiv, precum fondurile mutuale si societatile de investitii, ale fondurilor de pensii si cele ale autoritatilor publice centrale si locale.