Banca Nationala a Romaniei a anuntat ieri ca in perioada ianuarie-mai 2008 contul curent al balantei de plati a inregistrat un deficit de 65,26 miliarde de euro. Potrivit declaratiilor oficialilor bancii centrale, cauza principala a producerii deficitului balantei de plati l-a constituit deficitul balantei comerciale, care a inregistrat in perioada mentionata o scadere de 70,30 miliarde euro. Pe de alta parte deficitul contului curent in perioada ianuarie - mai 2008 a fost acoperit in proportie de 63% prin investitii straine directe, care au inregistrat 41,14 miliarde euro, din care participatiile la capital si profitul reinvestit au reprezentat 59%, iar creditele intra-grup 41%, mentioneaza aceeasi sursa. De asemenea, datele existente la sfarsitul lunii mai 2008 arata ca datoria externa pe termen mediu si lung a atins nivelul de 43,122 miliarde euro, cifra ce reprezinta o crestere cu 12,2% fata de nivelul inregistrat la data de 31 decembrie 2007. Totodata, datoria externa publica si public garantata a inregistrat, la 31 mai 2008, un sold de 10,449 miliarde euro si a reprezentat 24,2% din datoria externa pe termen mediu si lung (fata de 26,9% la 31 decembrie 2007), in timp ce datoria externa negarantata public a inregistrat suma de 27,795 miliarde euro, tot in perioada analizata. Aceasta din urma cifra reprezinta cu 11,6% mai mult decat nivelul atins la data de 31 decembrie 2007.