Orice venituri provenite din transferul drepturilor asupra imobilelor prin alta procedura decat cea notariala sau judecatoreasca trebuie declarate. Ministerul Economiei si Finantelor si Ministerul Justitiei au emis un ordin comun prin care instituie obligativitatea completarii de catre persoanele fizice a unui nou formular fiscal, respectiv formularul 209 "Declaratie privind veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal".
Acesta se depune de persoanele fizice care realizeaza venituri din transferul dreptului de proprietate si al dezmembramintelor acestui drept asupra constructiilor de orice fel si a terenurilor aferente acestora, precum si asupra terenurilor de orice fel fara constructii prin alta procedura decat cea notariala sau judecatoreasca. Este vorba de contractele care se pot incheia sub semnatura privata sau care pot fi atestate de avocat, fara a mai fi nevoie de notar.
Noua reglementare se refera la conventiile de orice fel pentru a caror valabilitate nu este necesara incheierea acestora in forma autentica. De exemplu, contracte de inchiriere, contractele de vanzare-cumparare asupra constructiilor, contracte de arenda, conventii de instrainare a dezmembramintelor dreptului de proprietate, actele de adjudecare emise in cadrul procedurii de executare silita, transferul dreptului de proprietate si al dezmembramintelor acestuia prin efectul legii. Intrucat noua reglementare se refera si la transferul "dezmembramintelor dreptului de proprietate", aceasta inseamna ca persoanele fizice trebuie sa declare la Fisc orice contracte prin care se transfera drepturile de uz, uzufruct, abitatie, servitute sau superficie. Este clar ca legiuitorul a vrut sa acopere toate tipurile de contracte prin care se transmit drepturi asupra constructiei sau asupra imobilului, pentru a evita posibilitatile de evaziune fiscala.
Declaratia se depune la organul fiscal competent, in termen de 10 zile, inclusiv, de la data transferului, in vederea stabilirii impozitului, in conditiile legii. Codul Fiscal prevede ca pentru inscrierea drepturilor dobandite in baza unor asemenea documente registratorii de la birourile de carte funciara vor verifica indeplinirea obligatiei de plata a impozitului prevazut, iar, in cazul in care nu se va face dovada achitarii acestui impozit, vor respinge cererea de inscriere pana la plata impozitului. Persoanele fizice care realizeaza venituri din transferul mai multor proprietati imobiliare din patrimoniul personal trebuie sa depuna cate o declaratie pentru fiecare transfer. Plata impozitului pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal, realizate prin alta procedura decat cea notariala sau ca urmare a rectificarii acestuia, se efectueaza, in numerar sau prin decontare bancara, de contribuabili in contul 20.03.01.18 "Veniturile bugetului de stat - Impozit pe venituri din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal", deschis pe codul de identificare fiscala (cod numeric personal) al contribuabilului, acolo unde acesta este luat in evidenta fiscala.