In primele trei luni ale anului 2009, veniturile Autoritatii Navale Romane (ANR) au atins aproximativ 16. 000 de mii de lei, suma ce reprezinta o depasire fata de veniturile planificate anterior pentru a fi realizate in perioada mentionata, a declarat pentru "Replica" Cristina Calintaru, directorul economic al ANR. "In structura veniturilor ANR o pondere insemnata o au incasarile obtinute pentru intocmirea formalitatilor de intrare si iesire din porturi ale navelor, inspectiile tehnice la nave si inspectiile tehnice la tancurile petroliere", a afirmat Calintaru. Pe de alta parte, cheltuielile institutiei ce se ocupa cu supravegherea si reglementarea activitatii de transport naval in apele teritoriale ale Romaniei au fost, in primul trimestru din 2009, de numai 60 de procente din totalul prevederilor bugetare. In privinta cheltuielilor de capital, acestea nu au fost inca demarate, motivul fiind aprobarea cu destula intarziere a bugetului ANR, care a fost publicat in Monitorul Oficial si a intrat in vigoare abia in luna mai 2009, a aratat directorul economic al Autoritatii Navale. Cat despre investitiile mai importante ale Autoritatii Navale, Cristina Calintaru a mentionat ca toate obiectivele incepute in anii anteriori se afla tot in stadiu de executie, nefiind inca finalizate noile sedii ale Capitaniilor Galati, Giurgiu, Midia si Constanta Sud. (Catalin Constantinescu)