Populatia avea restante de 702 milioane de lei la jumatatea acestui an, în crestere cu 63% fata de suma raportata de Biroul de Credit în iunie 2007, în timp ce numarul restantierilor a crescut cu 32%, conform datelor publicate pe pagina de internet a BNR.Sumele restante au crescut în prima jumatate a anului 2008 cu 22,6% fata de finalul lui 2007, când acestea depaseau 573 de milioane de lei. Numarul românilor care au restante mai mari de 30 de zile la credite a ajuns la aproape 393.000 în iunie 2008, în crestere cu 32% fata de aceeasi perioada a anului trecut si cu peste 11% fata de sfârsitul lui 2007. Biroul de Credit avea la sfârsitul lui iunie 2008 peste 527.000 de restante în evidenta, cu 40% mai multe decât la jumatatea anului trecut. Cele mai mari datorii sunt realizate de restantierii care au primit credite în lei, suma ce ajunsese în iunie 2008 la aproape 590 de milioane de lei, cu 57,8% mai mult decât în luna similara din 2007, releva datele BNR. Cea mai mare crestere a fost înregistrata în cazul restantelor la împrumuturile în euro, suma care s-a dublat fata de luna mai 2007, pâna la echivalentul a 109,4 milioane de lei, arata datele BNR. Datoriile neachitate la creditele în dolari au scazut în iunie 2008 cu 40% fata de aceeasi luna a anului trecut, ajungând la 1,05 milioane de lei, pe fondul deprecierii monedei americane în ultimul an. Creditele cu restante mai mari de 90 de zile înregistreaza cele mai mari datorii, în valoare de 508,35 milioane de lei, suma de doua ori si jumatate mai mare fata de cea din iunie anul trecut, si în crestere cu 34% fata de sfârsitul lui 2007. Pentru a fi înregistrat la Biroul de Credit, clientul trebuie sa fi întârziat cu plata ratei lunare cel putin 30 de zile si sa aiba o restanta de cel putin 11 lei.În prezent, Biroul de Credit primeste informatii de risc furnizate de 29 de banci, a caror cota de piata pe segmentul împrumuturilor pentru populatie însumeaza peste 98%. Dintre acestea, 23 de banci, cu o cota de 92% pe segmentul bancar de retail, transmit si primesc informatii pozitive. Acesta primeste informatii de la opt societati de credit de consum, dintre care patru transmit si informatii pozitive, si de la doua firme de leasing, care, de asemenea, transmit si informatii pozitive.