Automobile Dacia a anuntat in cursul zilei de miercuri ca va lansa o noua campanie de promovare a modelului Logan, campanie intitulata "Caravana Dacia". Aflata la cea de-a patra editie, "Caravana Dacia" va fi prezenta in lunile martie, aprilie, mai si iunie ale acestui an in zece orase ale tarii, pentru a pune in evidenta calitatile rutiere ale modelului Logan, cu ambele variante de motorizare, benzina si diesel. Din luna septembrie a anului 2004 si pana acum, modelul Dacia Logan a fost vandut in peste 190 de mii de exemplare, autoturismul urmand sa fie comercializat in 50 de tari pana la sfarsitul acestui an. Astfel, aceasta masina s-a dovedit a fi cel mai bine vandut model din Europa Centrala si de Est. De asemenea, in luna septembrie a acestui an, Automobile Dacia va lansa versiunea Logan Break, cu cinci sau sapte locuri, urmand ca ulterior sa fie construite alte patru versiuni.