Dacia Logan a pus in vanzare modelul Pick-Up, un vehicul utilitar cu motoare pe benzina sau motorina, care iese in evidenta prin faptul ca este cea mai ieftina camioneta din lume. In comparatie cu pick-up-urile americane sau japoneze (de remarcat ca Europa nu produce astfel de utilitare), ale caror preturi minime depasesc 20.000 euro, Logan vine cu o oferta de pret incredibila, la o performanta declarata mai mult decat acceptabila. Logan Pick-Up va costa intre 7.250 si 9.300 euro, cu toate taxele incluse, in functie de motorizari si optiuni. Potrivit producatorului Dacia, romanii vor putea intra in posesia unui Logan Pick-Up incepand cu luna aprilie, in baza comenzilor facute la dealerii din toata tara.

Dacia isi prezinta ultima creatie ca fiind un "vehicul robust si modern", care dispune de o bena de incarcare de 1,80 metri si sarcina utila de 800 kilograme. In plus, cabina dispune de un spatiu de depozitare de 300 litri, situat in spatele scaunelor. Producatorul precizeaza ca intervalul de timp intre revizii a crescut de la 10.000 la 15.000 kilometri pe an in cazul motorizarilor pe motorina si de la 15.000 la 20.000 kilometri sau la un an pentru motoarele cu benzina. Camioneta este prevazuta cu un ornament de plastic care rezista la sarcini de pana la 100 kilograme si care protejeaza partea superioara a benei, iar oblonul de inchidere poate suporta 300 kilograme in pozitie rabatata. Logan Pick-Up este echipat cu un propulsor pe benzina 1,6 MPI si o motorizare diesel 1,5 dCi, disponibila in doua variante de putere : 70 CP si 85 CP. Toate aceste motorizari provin din gama Renault. Motorul pe benzina 1.6 MPI, afiseaza o putere maxima de 64 kW (90 CP) la 5 500 rot/min si un cuplu de 128 Nm la 3 000 rot/min, la un consum de 8,1 l/100 km in ciclu mixt, in timp ce modelul Logan Pick-Up 1.5 dCi de 85 CP consuma doar 5,2 l/100 km in ciclu mixt. Masina are cutie mecanica in cinci viteze si poate atinge 163 km/ora. Cu un rezervor de 50 de litri, Dacia Logan Pick-Up 1.5 dCi 85 CP ofera o autonomie de referinta care se apropie de 1000 km. Dacia Logan Pick-Up dispune de doua nivele de echipare. Primul nivel, care include in echiparea de serie airbag sofer si scaun pasager rabatabil, poate fi echipat cu motorizarile pe benzina 1.6 MPI si diesel 1.5 dCi 70 CP. Nivelul Pack Confort va oferi suplimentar echipamente precum directie asistata, inchidere centralizata, retrovizoare reglabile din interior sau baghete de protectie laterala. Acest nivel de echipare poate fi asociat cu toate cele trei motorizari disponibile pe gama Logan Pick-Up : benzina 1.6 MPI si diesel 1.5 dCi 70 CP si 85 CP. Optional, vehiculul poate fi echipat cu aer conditionat, radioCD, pack siguranta (ABS + airbag pasager) sau pack electric (geamuri electrice + telecomanda usi). Dacia Logan Pick-Up beneficiaza de o gama larga de accesorii: suprastructura din fibra de sticla, kit de protectie laterala a benei, dispozitiv de compartimentare a benei (load organizer), dispozitiv de remorcare, senzor de parcare. Pentru interior vor fi disponibile accesorii precum sistem de navigatie GPS, cotiera centrala, huse si covorase. Dacia sustine ca Logan Pick-Up se adreseaza in primul rand intreprinzatorilor si micilor comercianti care se afla in cautarea unui vehicul utilitar simplu si practic. Complementar, acesta se adreseaza si persoanelor care isi doresc un vehicul dedicat escapadelor in aer liber, la mare sau la munte. Producatorul francez aminteste ca, de mai multi ani, piata vehiculelor pick-up este ignorata in Europa de majoritatea constructorilor de automobile, singurele disponibile fiind cateva modele mari Nissan Navara.