Producatorii romani de autovehicule trebuie sa analizeze impactul introducerii, in anii urmatori, a sistemului de emisii EURO 5 pentru masini, anunta Ministerul Integrarii Europene (MIE).
Potrivit discutiilor care au avut loc ieri la sediul MIE, s-a luat in calcul posibilitatea ca atat producatorii de masini, cat si cumparatorii care realizeaza sau achizitioneaza autovehicule pana la termenele obligatorii si care respecta normele EURO 5 sa fie scutiti de taxe.
In cadrul reuniunii s-a aratat ca, desi aceste norme presupun costuri suplimentare, producatorii romani vor face tot posibilul pentru a se conforma, astfel incat sa se reduca poluarea. Unele state membre UE si-au anuntat deja intentia de a introduce unele norme superioare standardului EURO 4, aflat in vigoare de la 1 ianuarie 2005. Conform propunerii comisiei, autoturismele noi, care urmeaza sa primeasca omologarea de tip, vor trebui sa respecte noile norme EURO 5 in termen de 18 luni de la data intrarii in vigoare a regulamentului privind introducerea EURO 5.
Pentru autoturismele care au fost deja omologate, dar nu au fost inca vandute, termenul propus este de maximum 48 de luni. Se estimeaza ca regulamentul ar putea fi adoptat pana la sfarsitul acestui an si va intra in vigoare la jumatatea lui 2009.
Aceasta nu inseamna insa ca autovehiculele care circula deja cu un standard de emisii inferior trebuie modificate pentru a respecta noile norme sau ca circulatia acestora va fi restrictionata. Comisia Europeana propune ca prin introducerea EURO 5 sa se reduca cu pina la 80% emisiile de pulberi in suspensie pentru autovehiculele pe motorina. Noile norme mai prevad reducerea intr-o masura mai mare a emisiilor de oxizi de azot si hidrocarburi pentru autovehiculele pe benzina. Introducerea EURO 5 va obliga producatorii, dealerii si serviceurile sa creeze un sistem electronic cu informatii privind repararea si intretinerea vehiculelor. In prezent, propunerea de regulament privind introducerea EURO 5 a fost transmisa Consiliului UE si Parlamentului European. (M.C.I.)